Cum să transporți bradul de Crăciun fără să riști amendă?
Amendă 3.300 de lei pentru șoferii care transportă brazi. Mulți români transportă brazi cu mașina în această perioadă, însă nu mulți știu cum ar trebui să facă acest lucru într-un mod corect.
Există câteva reguli care vor scăpa orice șofer de o amendă nedorită, mai ales în perioada apropiată sărbătorilor de iarnă.
Reguli de bază pentru transportul bradului de Crăciun
Vizibilitatea plăcuței de înmatriculare este obligatorie
Unul dintre cele mai frecvente motive pentru care șoferii sunt amendați este acoperirea plăcuței de înmatriculare cu crengile bradului. Conform legii, este ilegal ca aceasta să fie ascunsă de orice obiect transportat, inclusiv bradul.
Dacă crengile pomului obstrucționează numărul de înmatriculare, șoferul riscă o amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte de amendă (între 165 și 3.300 de lei) și reținerea certificatului de înmatriculare.
Transportul în interiorul mașinii
Dacă nu dispui de remorcă sau dubă, este important să alegi un brad care să încapă în interiorul mașinii tale. În acest caz, trebuie să rabatezi scaunele din spate pentru a face loc pomului.
Capătul inferior al bradului trebuie să fie îndreptat către șofer, iar bradul trebuie să se sprijine direct pe spătarul scaunului din față sau pe cel al pasagerului.
Transportul pe acoperișul mașinii
Pentru transportul bradului pe acoperiș, asigură-te că mașina are șine sau un portbagaj special pentru a fixa bradul în siguranță. De asemenea, este necesar să folosești frânghii pentru a-l lega bine, astfel încât să nu se miște în timpul mersului.
Asigurarea bradului în afara mașinii
Dacă bradul depășește dimensiunile mașinii (cu mai mult de un metru), trebuie să îl asiguri cu frânghii și să plasezi un “steag roșu” la capătul pomului, pentru a semnala acest lucru altor șoferi.
Este foarte important ca șoferii să fie atenți la manevrele bruște și la viteză.
În cazul în care transporti bradul afară din mașină, fii atent la manevrele bruşte și adaptează viteza, deoarece există riscul ca pomul să cadă în timpul deplasării. Asigură-te că pomul este bine fixat și că nu reprezintă un pericol pentru siguranța rutieră.
Modificări ale legislației pentru 2025
Este important să știi că amenzile pentru încălcarea regulilor de transport al bradului vor crește semnificativ începând cu 1 ianuarie 2025. Deoarece amenzile sunt legate de salariul minim brut pe economie, acestea vor crește cu peste 20%. De exemplu, valoarea minimă a unei amenzi va depăși 400 de lei, iar sancțiunile maxime vor ajunge la sume de peste 20.000 de lei.
Conform noii reglementări, un punct de amendă va fi echivalent cu 5% din salariul minim brut. Dacă în prezent valoarea unui punct de amendă este de 165 de lei, în 2025 acest lucru va însemna o creștere semnificativă a amenzilor, punând șoferii români într-o situație mai delicată.