Jandarmii din Bumbești-Jiu au sancționat un localnic din Schela cu o amendă de 30.000 de lei după ce l-au prins incendiind deșeuri auto. Într-un alt caz, Garda de Mediu a aplicat o amendă de 50.000 de lei unui agent economic pentru arderea ilegală a deșeurilor provenite din activitatea restaurantului său. Legislația de mediu prevede sancțiuni drastice pentru astfel de fapte.

Un bărbat din Schela, amendat pentru incendierea de deșeuri auto

Jandarmii din Bumbești-Jiu au intervenit prompt după ce au observat un fum dens provenit din arderea unor deșeuri pe un teren din localitatea Schela. Ajunși la fața locului, aceștia au surprins un localnic în timp ce aștepta ca de deșeuri incendiate să ardă complet.

Potrivit autorităților, bărbatul dăduse foc unor elemente provenite din dezmembrarea autoturismelor, precum cauciucuri, scaune auto, volane și alte componente din plastic.

Acest tip de incendiere are un impact major asupra mediului, degajând fum toxic și afectând calitatea aerului din zonă.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

Pentru fapta sa, jandarmii i-au aplicat o amendă de 30.000 de lei, sancțiunea fiind conformă cu prevederile legislației privind protecția mediului.

”În timpul executării unei misiuni de patrulare pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, echipajul de jandarmi au observat faptul că pe un teren din localitatea Schela, era un fum dens și au depistat o persoană care ardea deșeurile menționate.

Jandarmii au interceptat persoana, au stabilit identitatea acesteia și au aplicat o sancțiune contravenţională în valoare de 30.000 de lei, conform prevederilor din OG. 92/2001 privind regimul deșeurilor.
Dacă observați fapte similare de încălcare a normelor legale, vă recomandăm să sesizați aceste aspecte prin SNUAU 112 sau să vă adresați unui echipaj de jandarmi în vederea aplicării măsurilor legale”, transmite IJJ Gorj.

Sancțiune de 50.000 de lei pentru un agent economic care ardea ilegal deșeuri

Garda de Mediu a aplicat o sancțiune usturătoare unui agent economic care a fost prins incendiind deșeuri rezultate din activitatea restaurantului său. Acesta utiliza un incinerator improvizat, fapt care contravine normelor de mediu.

„Această contravenție atrage sancțiuni severe atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice, în conformitate cu legislația de mediu”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.

Inspectorii de mediu au precizat că astfel de acțiuni pun în pericol sănătatea publică și contribuie la poluarea aerului. În acest caz, amenda aplicată a fost de 50.000 de lei, sancțiunea maximă prevăzută pentru persoanele juridice care ard ilegal deșeuri.

Legislația privind gestionarea deșeurilor: amenzi mari și pedepse penale

Potrivit Ordonanței de Urgență 92/2021, sancțiunile pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor sunt drastice.

  • Pentru persoanele juridice, amenzile variază între 50.000 și 70.000 de lei, în cazul în care acestea incendiază, îngroapă, abandonează sau păstrează deșeuri în afara spațiilor autorizate.
  • Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei pentru aceleași fapte.

În plus, autoritățile pot confisca vehiculele și echipamentele utilizate pentru comiterea contravenției, precum și deșeurile care au valoare economică.

În situațiile în care arderea ilegală de deșeuri are un impact semnificativ asupra mediului și sănătății publice, fapta poate fi încadrată ca infracțiune. Conform legii, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă penală.