Bărbatul a primit o amendă de 1.000 de lei din partea autorităților. Incidentul a avut loc în tramvaiul 9, care circula în direcția CUG. Potrivit relatărilor martorilor, bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a început să lovească cu bastonul în ușile tramvaiului.
Vatmanul a oprit vehiculul în stația CUG1 și a blocat ușile pentru a încerca să discute cu bărbatul, în timp ce călătorii au asistat speriați la cele întâmplate.
A primit o amendă de 1.000 de lei
Adriana, o călătoare prezentă în tramvai, a povestit că, inițial, zgomotele produse de bărbat păreau neimportante, dar situația s-a agravat rapid. Ea a declarat că bărbatul încerca să deschidă ușile cu forța pentru a ieși din tramvai, iar la un moment dat chiar a încercat să sară pe geam. Un alt pasager i-a închis însă geamul, împiedicându-l să escaladeze situația.
„Pe la ora 18:30 eram în tramvaiul 9, prin Podu Roș, în direcția spre CUG. De acolo a urcat mai multă lume, ca de obicei, însă nu era nimic ciudat. Pe drum am început să aud niște zgomote, cineva lovea în tramvai, însă era mult mai în față, nu am acordat prea mare atenție.
Eu trebuia să cobor în stația CUG 1. Când am ajuns în stație, am dat să apăs pe butonul de pe ușă, dar nimic. Nu știam ce se întâmplă. Atunci am auzit scandalul din fața tramvaiului.
Vatmanul blocase ușile pentru toată lumea și a început să se certe cu un călător. Era un bărbat de peste 50 de ani, cu un baston în mână, care lovea în ușă cu el. Astea erau, de fapt, zgomotele pe care tot le auzeam”, a spus Adriana, conform BZI.
Bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice
Vatmanul a fost cel care a alertat autoritățile. Conform informațiilor oferite de Jandarmeria Iași, bărbatul, în vârstă de aproximativ 55 de ani, a fost identificat și sancționat contravențional în baza Legii 61/1991, pentru provocarea de scandal și distrugere.
„Un bărbat care avea în jur de 55 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice. A fost identificat și sancționat contravențional, conform Legii 61/ 1991, cu suma de 1.000 de lei”, a comunicat Petronela Stratia, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Iași.
Momentul a fost unul tensionat pentru pasagerii aflați în tramvai
Momentul respectiv a fost unul tensionat pentru pasagerii aflați în tramvai, care au fost martorii unui act de vandalism neașteptat. Vatmanul a decis să întredeschidă ușile pentru a permite oamenilor să coboare în siguranță, înainte ca situația să escaladeze și mai mult.
Sursa menționată subliniază că nu este prima dată când un călător vandalizează un tramvai.