Amendă de 1.160 lei și permisul suspendat. Poliția te taxează imediat pentru acest gest în trafic

Politie

SURSA FOTO: Dreamstime

Un șofer s-a trezit cu o amendă de 1.160 lei și permisul suspendat după un gest banal. Cu toate acestea, șoferul ieșean a apelat la instanță pentru a-și căuta dreptatea. Ce decizie au luat judecătorii?

Șofer amendat pentru că a claxonat mașina poliției, exonerat de judecători

Un incident din Iași a atras atenția publicului după ce un șofer, Petrică A., a primit o amendă de 1.160 lei și i s-a suspendat permisul de conducere pentru 130 de zile pentru că a claxonat mașina poliției care staționa neregulamentar. Polițiștii l-au acuzat de folosirea abuzivă a claxonului și nerespectarea obligației de a sta în mașină în timpul întocmirii procesului-verbal.

Cu toate acestea, judecătorii au considerat măsurile aplicate nejustificate, evidențiind că acțiunea șoferului a fost motivată de „simț civic”.

Incidentul a avut loc pe o stradă din Miroslava, unde Petrică A. a claxonat pentru a atrage atenția polițiștilor că mașina lor, oprită pe carosabil fără luminile de avarie aprinse, încurca traficul și obliga șoferii să încalce linia continuă pentru a o depăși. În urma gestului său, Petrică A. a fost oprit și sancționat de polițiști pentru utilizarea claxonului și pentru părăsirea vehiculului în timpul întocmirii procesului-verbal.

Instanța a considerat că utilizarea claxonului a fost justificată

Judecătorii au considerat că utilizarea claxonului în acest caz nu a fost abuzivă, ci mai degrabă o acțiune responsabilă menită să prevină potențiale accidente rutiere cauzate mașina poliției care era parcată într-un loc nepotrivit.

SURSA FOTO: Dreamstime

În opinia magistraților, intervenția șoferului a fost justificată și reprezenta un act de simț civic. În consecință, procesul-verbal de sancționare a fost anulat în totalitate de către instanță.

„Folosirea claxonului în acest context nu apare ca abuzivă, ci ca o atenționare de dorit pentru a evita evenimente rutiere cauzate de oprirea intempestivă a autospecialei de poliție”, au apreciat judecătorii, potrivit Ziarul de Iași.

Deși Judecătoria a anulat sancțiunile aplicate lui Petrică A., cazul nu este încă încheiat. Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași a contestat decizia, iar apelul a fost înaintat Tribunalului. Urmează ca această instanță să stabilească viitorul termen de judecată și să emită o decizie finală în acest caz.