Sancțiuni pentru nereguli la transportul public de persoane

În data de 13 ianuarie 2025, Brigada Rutieră a Capitalei a desfășurat o acțiune de control asupra microbuzelor destinate transportului public de persoane, în scopul prevenirii și combaterii abaterilor de la normele legale privind siguranța și legalitatea acestui tip de transport.

Polițiștii rutieri au verificat autovehiculele cu o capacitate de transport mai mare de 8+1 locuri, dar și taxiurile și transportul alternativ, identificând mai multe nereguli.

Rezultatele acțiunii au fost semnificative, fiind aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 21.000 lei. De asemenea, au fost reținute 8 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe de înmatriculare, în urma deficiențelor tehnice identificate la autovehicule.

Într-un caz, a fost retrase și permisele de conducere ale șoferilor, iar în cazul unui microbuz, a fost dispusă suspendarea dreptului de a efectua transport de persoane în regim taxi pentru o perioadă de 6 luni.

control politie
SURSA FOTO: Poliția Capitalei

Șoferi fără autorizație de taxi

Printre cazurile semnificative se numără un bărbat de 37 de ani care efectua transport de persoane în regim taxi pe Bulevardul Iuliu Maniu, având înscrisuri și însemne specifice taxiurilor autorizate, dar fără a deține autorizație validă.

Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1.405 lei și i-au fost retrase plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare pe o perioadă de 6 luni.

Mașini cu deficiențe tehnice, dar folosite pentru transport alternativ

Un alt caz a implicat un bărbat de 25 de ani care efectua transport alternativ prin aplicații digitale. Vehiculul acestuia prezenta deficiențe tehnice periculoase la mecanismul de direcție și anvelope uzate peste limita legală.

În urma verificărilor efectuate de inspectorii Registrului Auto Român, bărbatul a fost amendat cu 3.037,5 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile, iar certificatul de înmatriculare a fost reținut până la remedierea deficiențelor.

”Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 3.037,5 lei, totodată fiind dispusă măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 zile şi măsura tehico-administrativă a reţinerii certificatului de înmatriculare până la remedierea deficienţelor”, a mai transmis sursa citată.

Acțiunea a avut ca scop nu doar sancționarea celor care încalcă normele de siguranță, ci și prevenirea accidentelor rutiere și protejarea siguranței pasagerilor, iar Brigada Rutieră a subliniat că astfel de controale vor continua pentru asigurarea respectării legislației în domeniul transportului public.