Amendă de 10.000 lei pentru românii care stau la bloc. Trebuie să ai acordul vecinilor
Amendă de 10.000 lei pentru românii care stau la bloc. Legislația din România arată că nerespectarea anumitor prevederi poate atrage amenzi de până la 10.000 de lei. Este vorba despre proprietatea comună a blocului.
Aceste reguli au ca scop prevenirea posibilelor discuții despre spațiile comune din blocuri, precum uscătoria. Potrivit legislației în vigoare, spațiile comune sunt destinate utilizării comune a tuturor locatarilor.
Astfel, închiderea unui astfel de spațiu de către un singur proprietar implică mai multe aspecte legale și administrative care trebuie luate în considerare. De asemenea, nu poate fi realizată fără aprobarea asociației de proprietari.
Totodată, orice modificare adusă unui spațiu comun necesită acordul tuturor proprietarilor sau al majorității prevăzute de lege.
Închiderea uscătoriei necesită convocarea unei adunări generale
De exemplu, închiderea uscătoriei necesită convocarea unei adunări generale și obținerea unui vot favorabil din partea majorității proprietarilor.
Legislația prevede și procentul necesar pentru astfel de decizii. De obicei, acesta este de două treimi sau unanimitate, în funcție de schimbarea propusă.
În cazul în care asociația de proprietari este de acord cu închiderea uscătoriei, trebuie respectate toate procedurile legale pentru modificarea spațiului.
Este vorba, printre altele, de obținerea autorizațiilor de construcție necesare, avize de la autoritățile locale și adaptarea documentației cadastrale a imobilului.
Românii care stau la bloc pot pierde posibilitatea de a folosi toate aceste spații
În anumite situații, locatarii pierd posibilitatea de a folosi toate aceste spații. Amintim că schimbarea destinației proprietății comune este permisă cu îndeplinirea cumulativă a acestor condiții:
- dacă nu sunt lezate drepturile celorlalți coproprietari;
- dacă nu se împiedică folosirea în condiții normale a condominiului de către toți proprietarii;
- în baza acordului în scris al tuturor proprietarilor din condominiu;
- după obținerea prealabilă a acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare prevăzute de legislația în vigoare, emise în condițiile legii de instituțiile/autoritățile abilitate în acest sens.
Cei care nu respectă aceste prevederi riscă să primească amenzi care pot ajunge până la 10.000 de lei.
Următoarele elemente constituie părți comune
În cazul clădirilor cu mai multe locuințe sau spații cu altă destinație și în cazul clădirilor multietajate constituie părți comune următoarele:
- terenul pe care se află clădirea;
Acesta este compus atât din suprafața construită, cât și din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinației construcției, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia:
- fundația, curțile, grădinile, căile de acces;
- clădirea propriu-zisă, elementele de echipament comun, inclusiv părțile de canalizare aferente, care traversează proprietățile private;
- corpurile de clădiri destinate serviciilor comune;
- locurile de trecere, scările și casa scărilor și coridoarele;
- pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune;
- subsolul;
- coșurile de fum;
- holurile;
- instalațiile de apă și canalizare, electrice, de telecomunicații, de încălzire și de gaze de la branșament/racord până la punctul de distribuție către părțile aflate în proprietate individuală;
- canalele pluviale;
- paratrăsnetele;
- antenele colective; podul; pivnițele; boxele; spălătoria; uscătoria; ascensorul;
- interfonul, respectiv partea de instalație de pe proprietatea comună;
- rezervoarele de apă;
- centrala termică proprie a clădirii;
- crematoriul; tubulatura de evacuare a deșeurilor menajere; structura de rezistență; fațadele; acoperișul; terasele.