Dorin Nap, condamnat la închisoare cu suspendare pentru furt de arbori și fals intelectual
Dorin Nap, primarul comunei Valea Ierii, a fost condamnat joi, 18 iulie, la 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru furt de arbori și fals intelectual. De asemenea, el a fost obligat să plătească o amendă penală de 15.000 de lei.
Instanța a dispus ca Dorin Nap să nu mai aibă dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție publică, măsură care va permite viceprimarului Marius Mariș să preia funcția de primar până la organizarea unor noi alegeri, conform Știri de Cluj.
Decizia pronunțată de magistrații Curții de Apel Cluj este definitivă, după ce, inițial, Judecătoria Turda l-a condamnat pe Dorin Nap la 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare, iar ulterior pedeapsa a fost majorată.
Potrivit procurorilor clujeni, în aprilie 2020, înainte să ocupe funcția de primar, Dorin Nap, pe atunci pădurar la Ocolul Silvic Valea Ierii, a tăiat ilegal 7 arbori de molid marcați, cu un volum total de 15,771 mc, într-o zonă unde lucrările de exploatare erau suspendate. Prejudiciul cauzat pădurii a fost evaluat la 9.801,51 lei fără TVA, inclusiv valoarea pagubelor aduse pădurii și valoarea funcțiilor pădurii nerealizate.
În documentul de proveniență, lemnele au fost notate ca provenind dintr-o altă exploatare
Arborii tăiați au fost transportați cu tractorul. A doua zi, Nap a întocmit un aviz de însoțire primar pentru vânzarea lemnului, aviz care a fost întocmit pentru o cantitate mai mică decât cea reală. Avizul indica 11,57 mc de lemn rotund rășinoase, în timp ce volumul real era de 18,16 mc. În documentul de proveniență, Nap a notat că lemnele proveneau dintr-o altă exploatare, pentru a crea aparența unei origini legale a materialului lemnos.
„Reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea 46/2008, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi majorează pedeapsa aplicată pentru această infracţiune de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1, cu trimitere la art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din C.pen. şi art. 107 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. d) din Legea 46/2008, interzice inculpatului N.D., cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de pădurar, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) C.pen. Modifică pedeapsa stabilită de prima instanţă inculpatului (1 an închisoare) pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, prev. de art. 109 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, în sensul condamnării inculpatului N.D., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 15.000 lei (reprezentând rezultatul înmulţirii a 300 zile-amendă cu suma de 50 lei corespunzătoare unei zile-amendă)”, se arată în soluția pe scurt.