Doi șoferi, amendați și lăsați fără permis de conducere în urma unei șicanări în trafic
IPJ Timiș a informat că, în urma unor imagini apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Timișoara s-au sesizat din oficiu la data de 17 ianuarie 2025, în jurul orei 18:00, cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Antenei din municipiul Timișoara. După efectuarea verificărilor, autoritățile au identificat cei doi șoferi implicați în incident, un bărbat de 48 de ani și un bărbat de 35 de ani.
Cei doi șoferi au fost amendați de către polițiști. De asemenea, li s-au reținut permisele de conducere.
Potrivit sursei citate, bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.430 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru neacordarea priorității vehiculelor și conducere agresivă. De asemenea, bărbatul de 35 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.430 de lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru 30 de zile, tot pentru conducere agresivă.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În acest context, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere, a mai precizat IPJ Timiș.
Doi cetățeni ucraineni, prinși la frontieră cu permise de conducere false
În altă ordine de idei, amintim că recent, doi cetățeni ucraineni au fost prinși la punctul de trecere a frontierei Sculeni, având asupra lor permise de conducere false. Unul dintre aceștia cumpărase documentul din Marea Britanie, iar celălalt din Bulgaria. Ambii au recunoscut că au plătit sume de 200 de dolari, respectiv 300 de euro, pentru a obține permisele false.
Pe 9 ianuarie, polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit cele două permise false, unul emis de autoritățile din Bulgaria și celălalt de cele britanice. Descoperirea a avut loc în timpul unui control de frontieră, când au fost solicitate documentele suplimentare de la cei doi cetățeni ucraineni, în două incidente separate.
În primul caz, în jurul orei 4:40, un tânăr de 22 de ani, pasager într-un autocar care se îndrepta spre Republica Moldova, a fost depistat cu un permis de conducere fals. În urma unui control amănunțit al autocarului și al pasagerilor, polițiștii de frontieră au descoperit că tânărul deținea un permis cu însemnele autorităților ucrainene, însă documentul era fals.
Tânărul a recunoscut ulterior că, acum trei ani, a urmat cursurile unei școli de șoferi, dar nu a reușit să promoveze examenul. Mai multe puteți citi aici.