Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea se aflau în desfășurarea unor activități de control pentru șoferi. Astfel, l-au oprit pe bărbatul în vârstă de 40 de ani pentru verificări în trafic.

Amendă de 5.000 de lei pentru șoferi

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul efectua transport contracost, fără a deține autorizație de taxi sau copie conformă valabilă. Acest tip de activitate este reglementat strict de Legea nr. 38/2003, care prevede sancțiuni clare pentru astfel de abateri.

Ca urmare a neregulilor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei.

radar e-sigur
SURSA FOTO: Facebook, Poliția Română

Polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare

În plus, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului folosit în activitatea ilegală.

Măsurile nu s-au oprit aici. Ca sancțiune complementară, a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului timp de 6 luni.

Acțiunea face parte din demersurile autorităților de a combate activitățile de transport ilicit și de a crește siguranța în trafic.

Amendă 1.620 de lei și permis reținut pentru 60 de zile

În același timp, traficul rutier din județul Iași este monitorizat din aer cu ajutorul unui elicopter dotat cu un sistem FLIR de observație electro-optică.

Sistemul FLIR de observație electro-optică permite transmiterea imaginilor în timp real, fiind utilizat de autorități pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor rutiere.

Acțiunea vizează în special identificarea și sancționarea depășirilor neregulamentare, o cauză frecventă a incidentelor grave în trafic.

Aproximativ 35 de șoferi au fost surprinși în timp ce efectuau manevre de depășire contrare legislației rutiere

În urma misiunilor aeriene de supraveghere efectuate în acest interval, aproximativ 35 de șoferi au fost surprinși în timp ce efectuau manevre de depășire contrare legislației rutiere.

Ca urmare, aceștia au fost sancționați prin reținerea permisului de conducere și aplicarea unei amenzi.

Autoritățile au atras atenția asupra faptului că Drumul European 28, pe segmentul Iași – Târgu Frumos, dispune de o singură bandă de circulație pe sens și un acostament lărgit.

Circulația pe acostament, inclusiv depășirea prin partea dreaptă folosind această zonă, este interzisă conform reglementărilor rutiere în vigoare.

„Reamintim conducătorilor auto că Drumul European 28, pe ruta Iași – Târgu Frumos, are o singură bandă de circulație pe sens și un acostament lărgit. Potrivit reglementărilor în vigoare, circulația pe acostament este interzisă, inclusiv efectuarea de depășiri prin partea dreaptă folosind această zonă”, a transmis IPJ Iași.