Cei care încalcă legea vor primi o amendă de peste 2.000 de lei. Doi români s-au lovit recent de acuzații foarte grave, după ce au fost prinși cu doi păstrăvi vii în rucsac.
Un român trebuie să plătească o amendă de 550 de euro, după ce a fost prins în Austria cu doi păstrăvi vii în rucsac. Acest pescar amator a fost acuzat în instanță de o formă specială de cruzime față de animale.
Românul a primit o amendă de 550 de euro
Potrivit publicației VOL, românul în vârstă de 27 de ani trăiește și lucrează în Austria. De asemenea, există și un al doilea inculpat în acest caz. Totuși, el a preferat să se întoarcă în România.
Bărbatul de 27 de ani va trebui să răspundă în fața judecătorului Theo Rümmele. El este acuzat de cruzime față de animale și încălcarea dreptului de pescuit al altor persoane.
Inițial, acesta și-a recunoscut vinovăția. Totuși, a negat din nou și a susținut că doar se plimba cu prietenul său, care ar fi fost cel care a prins și depozitat peștii.
Bărbatul susținea că ar fi fost „nevinovat” în această situație.
Bărbatul a decis să coopereze cu autoritățile
Sursa menționată scrie că acesta și-a dat seama că ar putea scăpa fără cazier, în cazul în care cooperează cu justiția și își asumă responsabilitatea. Astfel, a decis să urmeze această cale.
Situația a apărut după ce cei doi români au pescuit vara aceasta în Untere Au, din Frastanz, în ape care nu le aparțineau.
Ei au prins doi păstrăvi pe care nu i-au ucis, precum se obișnuiește. În schimb, i-au pus într-o pungă de plastic și i-au băgat într-un rucsac.
Inculpatul a oferit o scuză care a ridicat mai multe semne de întrebare. Era și sub influența alcoolului.
„Nu știam că animalele suferă, că se sufocă. În România se face altfel decât aici”, a susținut inculpatul.
Cei doi au fost prinși de un supraveghetor al pescuitului
Cei doi au fost prinși de un supraveghetor al pescuitului. Ulterior, acesta a ucis cei doi păstrăvi. Prejudiciul a fost de șapte euro. Inculpatul a achitat suma respectivă în timpul procesului.
Totuși, pedeapsa pentru încălcarea dreptului de pescuit și cruzimea față de animale a fost mult mai mare, respectiv 550 de euro.
În momentul de față, procesul a fost suspendat temporar, urmând să fie închis definitiv, dacă amenda va fi plătită integral.