Amendă de 1.500 de lei pentru cei care hrănesc urșii
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a început să amendeze oamenii care hrănesc urșii pentru a-i împiedica să se mai apropie de animalele sălbatice, care i-ar putea ucide.
Doi indivizi au fost deja amendați de Garda Forestieră Ploiești pentru că au dat de mâncare unor urși, care au ieșit la drum, în zona Arefu din județul Argeș. Fiecare a primit o amendă de 1500 de lei.
Este strict interzis prin lege să hrănești animale sălbatice. Prin astfel de acțiuni, oamenii își pun viața în pericol. Hrănirea urșilor le schimbă comportamentul, făcându-i obișnuiți cu prezența oamenilor, ceea ce duce la necesitatea unor intervenții din partea autorităților române.
Controalele autorităților vor continua și în viitor. Pentru a evita atacurile periculoase, pentru a proteja urșii și pentru a evita amenzile, toți oamenii sunt rugați să nu mai hrănească urșii sau alte animale sălbatice.
„În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei. Reamintim că hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească. Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore.
În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție. Astfel de acțiuni ale autorităților competente vor continua în perioada următoare.
Pentru a evita atacuri cu consecințe grave, pentru a proteja specia și pentru a evita sancțiunile contravenționale, facem apel la toți cetățenii să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice”, a informat, joi, Garda Forestieră Ploiești.
Frații Tate erau cei amendați pentru că au hrănit animalele sălbatice la marginea drumului
Ghinioniștii care au fost amendați sunt chiar fraţii Tate. Cei doi s-au filmat în timp ce hrănesc din maşină un urs de pe marginea drumului. Amândoi au fost amendaţi cu câte 1.500 de lei.
Andrew Tate a postat, marţi, pe contul său de X (Twitter), o filmare de 29 de secunde în care arată cum, aflându-se într-o maşină cu fratele său, hrăneşte un urs de pe marginea drumului cu ceea ce par a fi cârnaţi.
„Urs, urs”, striga el la animalul sălbatic.
Fratele său, Tristan Tate, a postat apoi o filmare de 16 secunde cu animalul sălbatic.
„Ce fel de câine este acesta?!”, a scris el în dreptul filmării (în glumă).
Feeding the strays in Romania. pic.twitter.com/AEzzNXBZE0
— Andrew Tate (@Cobratate) August 6, 2024
What kind of dog is this? pic.twitter.com/DPpSjtQlUw
— Tristan Tate (@TateTheTalisman) August 6, 2024