Amendă în sectorul bancar, contestată în instanţă

După ce controlul declanşat de Consiliul Concurenţei la finele lunii octombrie a atras nemulţumirea mai multor bancheri, care susţin că acesta a fost pornit si se desfăşoară în condiţii neclare, BRD, una dintre cele zece bănci cercetate, a contestat în instanţă o amendă de circa 5 milioane de euro stabilită de Consiliu cu acea ocazie.   Potrivit unor surse apropiate controlului, inspectorii Consiliului Concurenţei nu au identificat nicio neregulă sau abatere la BRD, în

După ce controlul declanşat de Consiliul Concurenţei la finele lunii octombrie a atras nemulţumirea mai multor bancheri, care susţin că acesta a fost pornit si se desfăşoară în condiţii neclare, BRD, una dintre cele zece bănci cercetate, a contestat în instanţă o amendă de circa 5 milioane de euro stabilită de Consiliu cu acea ocazie.

 

Potrivit unor surse apropiate controlului, inspectorii Consiliului Concurenţei nu au identificat nicio neregulă sau abatere la BRD, în legătură cu obiectul controlului, motivaţia amenzii fiind aceea că inspectorilor nu li s-a oferit acces imediat la anumite informatii care nu aveau nicio legatura cu tematica anchetei. Solicitările inspectorilor Consiliului Concurenţei au fost considerate abuzive, în condiţiile în care banca arată că a cooperat la desfăşurarea controlului.

 

Potrivit legii concurenţei, sancţiunea maximă pentru astfel de contravenţii este de 1% din cifra de afaceri a anului trecut, în cazul băncilor baza de calcul fiind o zecime din valoarea bilanţului.

 

Plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie încheiat de inspectorii Consiliului Concurentei, prin care s-a stabilit amenda, a fost depusă de BRD la Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti in data de 14 noiembrie, în termenul legal de 15 zile. Primul termen în dosarul avand ca petent banca şi intimat Consiliul Concurenţei a fost stabilit pentru 8 ianuarie 2009.

 

Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei, care a vizat mai multe bănci româneşti dupa ce reprezentanţii BNR au facut referiri la atacul unor speculatori asupra leului si la posibile intelegeri ale bancilor de ridicare artificiala a dobanzilor interbancare in luna octombrie, a atras obiecţiile mediului bancar faţă de maniera discutabilă în care s-a desfăşurat cercetarea.  

 

Demersul a fost motivat de preşedintele Consiliului, la vremea respectivă, prin necesitatea de a verifica anumite suspiciuni privind un posibil schimb de informaţii referitoare la dobânzile practicate pe piaţa interbancară, precum şi eventuale înţelegeri ce ar fi putut exista între bănci.