Alegeri prezidențiale 2024. Ce nu ai voie să faci în secția de votare?

Alegeri prezidențiale 20024. Secțiile de votare, ordinea și integritatea procesului electoral trebuie respectate cu strictețe! Iată ce trebuie să știi:

Ștampila „VOTAT” și utilizarea sa corectă

Ștampila „VOTAT” trebuie folosită exclusiv pentru a marca opțiunea ta de vot. Orice altă utilizare a acesteia, cum ar fi aplicarea în afara patrulaterului candidatului, poate invalida buletinul de vot. După ce ai votat, trebuie să o returnezi.

Votul tău rămâne secret!

Este interzis să fotografiezi sau să filmezi buletinul de vot! Secretul votului este esențial, iar încălcarea acestei reguli se pedepsește sever. În cazul în care un membru al biroului electoral al secției de votare încalcă secretul votului, riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă, plus interzicerea unor drepturi.

În cabina de vot ești doar tu!

Nu ai voie să fii însoțit în cabina de vot de nicio altă persoană, cu excepția cazului în care ai un însoțitor desemnat, dar acesta nu poate fi din rândul celor acreditați sau al membrilor biroului electoral.

Nu sta prea mult în secția de votare

Fiecare persoană are dreptul să stea în secția de votare doar pentru timpul necesar exercitării votului. Excepție fac doar membrii biroului electoral și personalul autorizat.

Alcoolul, interzis în zona secției de votare

Vânzarea și consumul de alcool sunt strict interzise pe o rază de 500 de metri în jurul secției de votare. Încalcă legea? Vei fi amendat!

Frauda electorală: o infracțiune gravă

Votul ilegal, dublarea votului sau introducerea mai multor buletine de vot într-o urnă poate duce la închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Aceleași sancțiuni sunt aplicate pentru utilizarea unui act de identitate fals sau a unui buletin de vot contrafăcut.

Propaganda electorală? Nu în secția de votare!

Este interzisă orice formă de propagandă electorală, inclusiv purtarea materialelor de campanie. Dacă vezi afișe sau alte materiale electorale în secția de votare sau pe clădirea acesteia, anunță imediat președintele biroului electoral.

Sondaje de opinie, după vot? Nu înainte de închiderea urnelor!

În ziua alegerilor, sondajele de opinie la ieșirea de la urne sunt interzise până la închiderea votării, pentru a preveni influențarea alegătorilor.

Poți primi amendă între 600 de lei și 3.000 de lei

Amendă de la 600 lei la 1.000 lei:

  • Distrugerea sau deteriorarea materialelor de propagandă electorală. Murdărirea, scrierea sau acoperirea listelor electorale, platformelor-program, afişelor sau anunţurilor electorale.
  • Afișarea materialelor de propagandă în locuri interzise.
  • Refuzul de a lăsa persoanele prevăzute la art. 83 alin. (5) să intre în secția de vot.
  • Nerespectarea regulilor din cabina de vot. Persoanele nu au voie să fotografieze sau filmeze buletinul de vot.
  • Nerespectarea unor prevederi legale de către primar (art. 26 alin. (61) din Legea nr. 35/2008).
  • Tipărirea ilegală a buletinelor de vot (exceptând specimenul anulat pus la dispoziția candidaților).

Amendă de la 1.000 lei la 1.400 lei:

  • Probleme cu listele electorale:
    • Păstrarea acestora în condiții necorespunzătoare.
    • Nefacerea comunicărilor necesare și neoperarea corectă în listele electorale.
    • Operațiuni efectuate de persoane neautorizate.
    • Nefurnizarea de informații la Autoritatea Electorală Permanentă despre modificările din liste.
  • Nerespectarea regulamentelor privind materialele de propagandă electorală:
    • Îndepărtarea materialelor de pe sediul secției de votare.
  • Acceptarea candidaturii în mai multe liste pentru aceeași autoritate publică.
  • Necomunicarea propunerilor de candidaturi de către membrii birourilor electorale.
  • Încălcări ale președintelui sau membrilor biroului electoral:
    • Încălcarea unor norme legale la întocmirea proceselor-verbale.
    • Părăsirea secției de votare înainte de semnarea procesului-verbal.
    • Continuarea propagandei după încheierea campaniei electorale.
    • Purtarea ecusoanelor sau altor simboluri de propagandă electorală în ziua votării.

Amendă de la 1.400 lei la 2.000 lei:

  • Întârzierea sau absența nejustificată a președintelui sau membrilor birourilor electorale.
  • Refuzul președintelui biroului electoral sau locțiitorului de a elibera copii certificate ale proceselor-verbale pentru cei îndreptățiți.

Amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei:

  • Înscrierea unui alegător în mai multe liste (sau a unor persoane care nu au drept de vot).
  • Încălcarea regulilor legale privind afișarea listelor de candidați și semnele electorale.
  • Distribuirea băuturilor alcoolice în timpul adunărilor electorale sau în ziua votării, în perimetrul secției de vot.
  • Refuzul de a respecta ordinele președintelui biroului electoral în legătură cu păstrarea ordinii la secția de votare.
  • Înmanarea unui buletin de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate.
  • Nerespectarea hotărârilor birourilor și oficiilor electorale sau a Autorității Electorale Permanente.