Poliția a acționat în urma unei postări pe internet

Incidentul a avut loc în localitatea Crăciunești, unde un câine a fost abandonat în mod deliberat de către un bărbat. Acesta a transportat animalul cu o mașină și l-a lăsat pe marginea drumului.

Fapta a fost observată și raportată de internauți, iar imaginile sau informațiile postate online au atras atenția Poliției Mureș, mai exact a Biroului pentru Protecția Animalelor.

Ca urmare, polițiștii s-au autosesizat în data de 27 aprilie și au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs abandonul.

A abandonat respectivul câine în mod voit – amendă de 12.000 de lei

După verificări, autoritățile l-au identificat pe făptaș – un bărbat în vârstă de 73 de ani – și au stabilit că acesta a abandonat respectivul câine în mod voit.

Polițiștii au aplicat amenda maximă prevăzută de lege, în valoare de 12.000 de lei, fără a ține cont de vârsta bărbatului.

Conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor, abandonarea sau alungarea unui animal domestic constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 12.000 de lei.

caine
SURSĂ FOTO: Dreamstime

Ce prevede legislația privind protecția animalelor în România

Abandonul animalelor este doar una dintre faptele sancționate de legislația românească. Pe lângă contravențiile care pot fi sancționate cu amendă, violența, cruzimea și tratamentele abuzive asupra animalelor sunt considerate infracțiuni și se pedepsesc penal.

Potrivit legii, sunt interzise următoarele acțiuni:

  • omorârea animalelor, cu intenție;
  • practicarea tirului pe animale domestice sau captive;
  • organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  • folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
  • folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le
  • provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;
  • abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului;
  • administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;
  • maltratarea și schingiuirea animalelor;
  • intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia (tăierea cozii)
  • cuparea urechilor, sectionarea corzilor vocale, ablația ghearelor, colțilotul ciocului și dinților;
  • provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace;
  • despărțirea puiilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață;
  • capturarea animalelor prin alte metode decât cele prevăzute de lege;
  • folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât pentru imobilizarea animalelor.