Amendă pentru Orange de 150.000 de lei! Toți clienții trebuie să știe ce făcea compania de telecomunicații mobile. Ce nereguli au descoperit inspectorii din cadrul ANPC?
Orange România, amendă de 150.000 de lei din partea ANPC
Orange România a fost sancționată cu o amendă în valoare de 150.000 de lei de către ANPC. Orange România a fost sancționată din cauza practicii comerciale înşelătoare.
„Inspectorii ANPC au finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naţionale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă şi comunicaţii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu.
Inspectorii ANPC au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înşelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 846/1.11.2023.
Sancțiunile au fost date în urma cercetării documentelor solicitate, respectiv: un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoţionale, asigurării de bunuri, acesorii, câte zece contracte semnate de catre consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, şi a deficienţelor constatate”, a informat, joi, Protecția Consumatorilor.
Printre abaterile de la legislaţia actuală se numără:
- promovarea către public a preţurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare;
- comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanţe de preţ între cel promovat şi cel calculat conform scadenţarului de rate;
- rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depăşirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omiţându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat. Lipsa menţionării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situaţii, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaste ce documente trebuie sa prezinte;
- soluţionarea reclamaţiilor primite de la clienţi pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depăşeşte termenul legal de cercetare a reclamaţiilor, de 30 de zile.
Despre Orange România
Povestea companiei de telecomunicații mobile pe piaţa locală începe în anul 1997, când a fost efectuat primul apel în reţeaua Dialog. Apoi, în 2002, Dialog şi Alo devin Orange.
Din 2004 și până acum Orange este liderul industriei telecom în România. Orange România conectează 1 din 2 români şi oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi. De la servicii de bază până la servicii complete de voce, date fixe şi mobile, plus servicii TV sau servicii de smart home.
Orange este unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din întreaga lume. Este un important furnizor de servicii globale IT și de telecomunicații pentru companii multinaționale, sub brandul Orange Business Services, scrie pe site-ul oficial al companiei respective.