Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de 246.739.195 lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). 

Aceasta este a doua cea mai mare amendă aplicată de autoritatea de concurenţă în istoria instituţiei, după sancţiunile cumulate de 205 milioane euro din sectorul petrolier din anul 2011.

„Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de 246.739.195,6 lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA)”, arată un comunicat al autorităţii de concurenţă.

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA.

Această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei.