Următorii șoferi trebuie să fie foarte atenți! Codul Rutier din 2024 arată că au crescut amenzile pentru persoanele care agață mai multe obiecte la oglinda retrovizoare, deoarece obturează parbrizul.
Avertisment pentru acești șoferi. Brăduțul parfumat sau orice alt obiect agățat de oglinda retrovizoare este considerat un obiect care poate obstrucționa vederea șoferului.
Obiceiul acestor șoferi este interzis
În acest context, este interzis să fie amplasat la oglindă. Astfel, cei care pun un brăduț parfumat la oglinda retrovizoare pot primi o amendă de peste 3.000 de lei.
„Reprezintă contravenție și e încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni […] aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare”, arată Art. 102 (36), din Codul Rutier.
Clasa a IV-a prevede aplicarea unei amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte de amendă. Acest lucru reprezintă o sancțiune cuprinsă între 1.485 lei și 3.300 de lei.
Alternativ, brăduțul parfumat ar putea fi lipit de bord sau la gurile de aerisire ale sistemului de ventilație.
Cei care nu respectă următoarea regulă riscă să fie amendați
În altă ordine de idei, șoferii care nu-și curăță corespunzător mașina de zăpadă riscă să fie amendați de Poliția Rutieră. Șoferii care sunt surprinși în trafic cu autovehiculul acoperit de zăpadă sunt sancționați cu o amendă în valoare de 430 de lei.
Cei care circulă cu mașinile încărcate de zăpadă sunt un real pericol pentru ceilalți șoferi căci bucățile de gheață pot cădea de pe plafon sau lunetă și pot pune în pericol viața altor oameni.
De asemenea, șoferii nu au voie să circule nici cu mașina murdară. Geamurile murdare pot avea un impact semnificativ asupra vizibilității traficului. Praful, noroiul, zăpada sau gheața pot bloca vederea, creând un pericol atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Simultan, o mașină mai curată consumă mai puțin combustibil decât o mașină murdară. O mașină curată poate reduce consumul de combustibil cu până la 10% deoarece îmbunătățește aerodinamica și reduce frecarea.
Amintim că șoferii au obligația legală de a menține în permanență curate:
- parbrizul;
- luneta;
- geamurile laterale ale mașinii lor.
Neglijarea acestei reguli atrage cu sine amenzi cuprinse între 870 de lei și 1.160 de lei. Legea din România nu specifică cât de curate trebuie să fie geamurile, astfel încât polițistul poate decide când să aplice amendă șoferului.