Comisiile de buget-finanţe au decis, sâmbătă, ca Ministerul Agriculturii să efectueze virări de credite bugetare în cursul anului 2010 pentru asigurarea sumelor necesare finanţării schemelor de ajutor de stat. „Pentru asigurarea sumelor necesare finanţării schemelor de ajutor de stat conforme cu regulile comunitare, precum şi cele ce vor fi notificate şi aprobate de Comisia Europeană în domeniul agricol şi se vor acorda începând cu anul 2010, se autorizează Ministerul A
Comisiile de buget-finanţe au decis, sâmbătă, ca Ministerul Agriculturii să efectueze virări de credite bugetare în cursul anului 2010 pentru asigurarea sumelor necesare finanţării schemelor de ajutor de stat.
„Pentru asigurarea sumelor necesare finanţării schemelor de ajutor de stat conforme cu regulile comunitare, precum şi cele ce vor fi notificate şi aprobate de Comisia Europeană în domeniul agricol şi se vor acorda începând cu anul 2010, se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să efectueze virări de credite bugetare în cursul întregului an, cu avizul Ministerului Finanţelor”, precizează amendamentul.
Deputatul PSD Vasile Bleotu a precizat că, prin acest amendament, „se dă posibilitatea ca România, prin Ministerul Agriculturii, să ceară o derogare de la Comisia Europeană pentru acordarea ajutorului de stat în vederea susţinerii cu subvenţii în continuare a fermierilor„.
„În cazul care această solicitare va fi aprobată de Comisia Europeană, Ministerul Agriculturii va putea da, din bugetul alocat de 3,3 miliarde euro, aproximativ 1,8 miliarde euro pentru acordarea acestor subvenţii la animale. În eventualitatea avizării favorabile, bugetul Ministerul Agriculturii ar urma să fie suplimentat la rectificare cu această sumă de 1,8 miliarde de euro”, a spus Bleotu.
Amendamentul a aparţinut comisiilor de agricultură, a fost susţinut şi de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina şi a fost aprobat în unanimitate de parlamentarii din comisiile de buget-finanţe.
Parlamentarii au aprobat acest amendament înainte de pauza de prânz.
SURSA: Mediafax