Milioane de migranţi se vor deplasa în curând spre Europa după ce Turcia şi-a deschis frontierele, avertizează preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, mărind presiunea pusă pe umerii Occidentului, în schimbul unui sprijin concret pentru a obţine o încetare a focului în Siria.
„De când ne-am deschis frontierele (vineri), numărul celor care se îndreaptă spre Europa a atins sute de mii. În curând, acest număr se va exprima în milioane”, a afirmat Erdogan într-un discurs ţinut la Ankara. „Acum, o să luaţi partea voastră de povară”, a mai spus preşedinte turc, referindu-se la liderii UE.
Aceste cifre par să fie supraevaluate în raport cu realitatea observată în teren, notează agenţia de presă franceză AFP, citată de Agerpres.
La frontiera între Turcia şi Grecia, continuă să se adune mii de migranţi în speranţa că vor putea să treacă, în pofida măsurilor draconice luate de Atena, ale cărei forţe de securitate au recurs la grenade lacrimogene şi utilizează tunuri cu apă.
Potrivit ONU, sâmbătă seară erau circa 13.000 de persoane la frontiera greco-turcă, o situaţie îngrijorătoare pentru Europa care se teme de o nouă criză majoră a migraţiei asemănătoare celei din 2015.
Şantaj cu imigranţi
Ankara, care este de facto gardianul Europei după ce a încheiat un pact privind migraţia cu Bruxellesul în 2016, şi-a deschis porţile pentru a obţine mai mult sprijin în Siria unde Turcia a anunţat duminică lansarea unei ofensive împotriva regimului.
În timp ce Turcia şi-a intensificat în ultimele zile atacurile cu drone în regiunea Idlib (nord-vest), Erdogan a spus că speră să ajungă la o încetare a focului în cadrul discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin – aliat al Damascului – joi, la Moscova.
În faţa acestei situaţii şi pentru a-şi demonstra solidaritatea, conducătorii instituţiilor europene se vor deplasa marţi în partea greacă a frontierei cu Turcia, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Cancelarul german Angela Merkel a indicat de asemenea că se aşteaptă ca acordul încheiat cu Turcia să fie ‘respectat’ de Ankara. Ea urmează să aibă o discuţie telefonică luni seară cu Erdogan, potrivit acestuia din urmă.
Merkel a condus negocierile, de partea europeană, care s-au concretizat în martie 2016 cu un controversat acord cu privire la migraţie, conform căruia Ankara se angajează în special să lupte împotriva traversărilor ilegale spre Grecia în schimbul unui ajutor financiar.
Şeful statului turc urmează să se întâlnească luni cu premierul bulgar, Boiko Borisov, a cărui ţară are frontieră comună cu Turcia. Turcia găzduieşte pe teritoriul său peste patru milioane de refugiaţi şi migranţi, în majoritate sirieni.