Dacă Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, atunci prețul actual al petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari barilul, a informat, luni, vicepremierul rus Aleksandr Novak.
„Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală. Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult”, a explicat Aleksandr Novak, relatează Reuters şi AFP.
De asemenea, sancțiunile occidentale aplicate Rusiei au paralizat economia națională, prin înghețarea a aproximativ jumătate din activele Băncii Centrale.
Economia Rusiei e distrusă
Inflația va afecta nivelul de trai al rușilor, iar elitele economice ale țării vor resimți pe pielea lor aceste sancțiuni din cauza restricțiilor de călătorie. Totul ar putea culmina cu creșterea nemulțumirii rușilor, potrivit Vice.
Moneda Rusiei s-a prăbușit după ce liderii occidentali au anunțat sancțiuni fără precedent menite să paralizeze Moscova, semnalând o criză iminentă despre care experții spun că va adânci izolarea țării și va alimenta nemulțumirile sociale. Potrivit datelor oficiale, rubla rusească s-a prăbuşit cu 30% faţă de dolarul american, după ce președintele Vladimir Putin a invadat Ucraina.
După cum se știe, statele occidentale au anunțat un set de noi sancțiuni pentru a pedepsi Rusia, inclusiv excluderea a şapte bănci ruseşti, printre care se numără VTB Bank PJSC şi Bank Rossiya, de la sistemul de plăți SWIFT.
De asemenea, mai mult de jumătate din rezervele Băncii Centrale a Rusiei vor fi blocate de noile sancţiuni. Aceasta nu va putea să folosească rezervele de valută și aur în valoare de 640 de miliarde de dolari pentru a susține rubla.
Măsurile, considerate fără precedent de mulți experți, urmează să dea o lovitură puternică economiei ruse. De altfel, rușii au făcut în ultimele zile cozi interminabile în fața bancomatelor, de teamă că țara va rămâne fără numerar.
„Economia și viața în Rusia nu vor mai fi niciodată la fel”, a declarat Alexander Titov, expert în Rusia la Queen’s University Belfast. Potențiala încetinire economică și izolarea tot mai mare a Rusiei de restul lumii ar putea duce la o nemulțumire tot mai mare față de Putin, iar liderul de la Kremlin ar putea recurge la acțiuni de reprimare pentru a-și proteja puterea, a spus el.
Criză valutară, criză financiară și criză economică
Deși detalii nu au fost încă făcute publice, noile sancțiuni au condus deja la previziuni privind tulburările economice și politice care ar urma să aibă loc în Rusia.
Serghei Aleksașenko, fost vicepreședinte al Băncii Centrale ruse, care locuiește acum în SUA, a declarat că sancțiunile ar putea provoca în Rusia inflație pe termen scurt și o creștere lentă pe termen lung.
Steven Hamilton, economist la Universitatea George Washington, a numit escaladarea sancțiunilor „fără precedent”. „Acest lucru va genera un fel de criză valutară, criză financiară și o criză economică în Rusia, iar sancțiunile vor îngreuna încercarea Băncii Rusiei de a face o mulțime de lucruri pe care le-ar face în mod normal pentru a încerca să controleze actuala situație”, explică Hamilton.
China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, se va gândi de două ori înainte de a ajuta Moscova
Cel mai probabil, afirmă el, prăbușirea rublei va determina Banca Centrală să injecteze mai multă lichiditate pe piață și să provoace o inflație suplimentară. Companiile se vor lupta să împrumute bani din străinătate sau să ramburseze datorii, susțin el.
În timp ce China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, a refuzat să se alăture sancțiunilor, e greu de crezut că va face tot posibilul pentru a ajuta Moscova din cauza riscurilor financiare mari asociate cu economia Rusiei, anticipează analiștii.
Exporturile de energie vor continua să fie un colac de salvare
În schimb, exporturile de energie ale Rusiei vor continua să fie un colac de salvare major. Sancțiunile occidentale au ocolit sectorul energiei, deoarece multe țări europene se bazează pe gazele naturale și petrolul din Rusia. Serghei Aleksașenko susține însă că sancțiunile nu sunt încă „nucleare”.
Prețul ridicat al petrolului în acest moment va permite Rusiei să beneficieze de plăți semnificative în euro și să importe bunuri de larg consum, evitând astfel scenarii catastrofale, precum penuria de alimente.
Inflația va submina nivelul de trai al oamenilor
Cu toate acestea, inflația va submina în continuare nivelul de trai al oamenilor. Elitele economice ale Rusiei ar resimți pe pielea lor sancțiunile din cauza restricțiilor de călătorie generate de interdicțiile de zbor dintre Rusia și Uniunea Europeană și de haosul pieței de valori, crede Aleksașenko.
Banca Centrală a Rusiei a dublat dobânda cheie, până la 20%, le-a interzis străinilor să vândă valori mobiliare rusești și a impus exportatorilor să-și convertească veniturile în rublă.
Cu toate acestea, Putin nu dă semne că va ceda. El a numit sancțiunile Occidentului „ilegitime” și a ordonat ca arsenalul nuclear al Rusiei să fie pus în alertă maximă.