Amenzile aplicate de stat fermierilor care nu anunţă medicul veterinar, în maxim 48 ore, despre suspiciunile de boală, moartea sau tăierea de necesitate a animalelor şi care nu izolează animalul bolnav au fost majorate de 10 ori faţă de nivelul actual,ajungând la limite situate între 3.000-6.000 lei.
Aceleaşi amenzi vor fi percepute şi pentru înstrăinarea cărnii provenite de la animale bolnave sau tăiate până la sosirea medicului veterinar, nerespectarea restricţiilor de circulaţie a animalelor, neasigurarea normelor de biosecuritate în exploataţiile de animale, conform unei hotărâri aprobate de Guvern.
Noile amenzi vor intra în vigoare în termen de zece zile şi vor fi percepute atât de poliţişti, ca în prezent, dar şi de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare.
Despăgubirile se acordă în continuare
Actul normativ aprobat de Executiv menţine prevederile în vigoare conform cărora, pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile la animale, statul acordă despăgubiri, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor de la animale.
De aceste despăgubiri beneficiază proprietarii de animale incluse în registrul agricol şi sistemul naţional de identificare, cu condiţia ca animalele suspicionate de boală să fie predate către unităţile de abatorizare, în vederea sacrificării pentru stabilirea diagnosticului.
În cazul lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile, despăgubirile sunt acordate indiferent dacă animalele sunt asigurate sau nu.
Despăgubirile nu sunt acordate persoanelor care nu au comunicat medicului veterinar modificările apărute în starea de sănătate a animalelor, nu asigură normele de biosecuritate în exploataţii, au importat animale îmbolnăvite anterior intrării pe teritoriul României, constatate prin teste de laborator, sau nu deţin documente sanitar-veterinare.
Pe lista bolilor pentru care sunt acordate despăgubiri a fost inclusă şi trichineloza, în cazul sacrificărilor pentru consum familial.
Despăgubirile sunt plătite în 90 zile de la tăierea animalului, la valoarea de piaţă.
SURSA:Mediafax