Garda de mediu a dat amenzi de 100.000 de lei
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au aplicat amenzi usturătoare pentru depozitarea ilegală a unor deșeuri. Amenzile s-au ridicat la 100.000 de lei. Mai mult, au fost confiscate și două utilaje. Acestea au erau folosite atât pentru transportul deșeurilor, dar și pentru abandonarea acestora.
Miercuri dimineața, spune Garda de Mediu, a fost monitorizat un amplasament aflat în comuna Târgşoru Vechi, sat Strejnicu, din judeţul Prahova. Acesta este un loc cunoscut unde sunt lăsate deșeurile, într-un mod ilegal. Printre deșeuri se numără cele din construcții, reciclabile sau chiar menajere.
”În timpul monitorizării amplasamentului, echipa de control a surprins, în plină acţiune, o autobasculantă care descărca deşeuri şi un buldoexcavator, folosit pentru împingerea şi nivelarea deşeurilor. În consecinţă, pe lângă faptul că a aplicat două amenzi în valoare totală de 100.000 lei, a dispus şi confiscarea celor două utilaje, conform prevederilor OG 92/2021, respectiv OG 1061/2008”, au precizat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.
Echipa care a intervenit a fost condusă de către comisarul general adjunct Florin Bănică. Alături au fost și 9 jandarmi.
Reprezentanții Gărzii de Mediu spun că va fi făcută și o plângere penală în acest sens.
Atribuțiile principale ale Gărzii Naționale de Mediu
Garda Națională de Mediu are responsabilitatea de a controla și de a aplica sanctiuni pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător, conform legislației în vigoare. Aceasta include verificarea respectării prevederilor actelor normative privind protecția mediului, inclusiv a măsurilor stabilite în programele de conformare pentru activitățile economico-sociale, și asigurarea respectării procedurilor legale în emiterea actelor de reglementare.
De asemenea, Garda Națională de Mediu exercită controlul asupra importului-exportului de produse, bunuri și alte materiale cu regim special de comercializare, precum și asupra activităților cu potențial de a provoca accidente majore sau impact transfrontalier semnificativ asupra mediului, în scopul prevenirii și limitării riscurilor de poluare.
În situații de poluare majoră, participă la intervenții pentru eliminarea sau reducerea efectelor acesteia asupra mediului, identificând cauzele și aplicând sancțiunile prevăzute de lege. De asemenea, este responsabilă cu controlul investițiilor în domeniul mediului pe toate etapele de implementare și are acces la întreaga documentație relevantă.
Poate propune suspendarea sau anularea actelor de reglementare emise în mod nelegal și poate constata și sancționa contravenții în domeniul protecției mediului, colaborând cu organele de cercetare penală în cazul faptelor care constituie infracțiuni conform legislației de mediu.
De asemenea:
- verifică sesizările privind încălcările legislației în vigoare în domeniul protecției mediului
- cooperează cu autoritățile și organizațiile internaționale de mediu, participând la proiecte și programe dedicate protecției mediului
Printre alte atribuții importante, controlează exportul și tranzitul de deșeuri periculoase conform convențiilor internaționale la care România este parte. În plus, verifică respectarea obligațiilor financiare la Administratia Fondului de Mediu, conform legislației aplicabile. Totodată, furnizează informații publicului despre starea mediului în conformitate cu prevederile legislației privind accesul publicului la informații de mediu.