Amenzi de 1,22 milioane lei pentru muncă la negru

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 1,22 milioane lei pentru muncă la negru şi au identificat 174 persoane care lucrau fără forme legale, în urma a 1.232 de controale efectuate săptămâna trecută, la nivel naţional, informează un comunicat al Inspecţiei Muncii.

Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare au fost înaintate cinci propuneri de cercetare penală, din care trei în judeţul Constanţa, iar pentru 13 persoane fizice s-au aplicat sancţiuni contravenţionale deoarece au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.

În domeniul relaţiilor de muncă, totalul amenzilor aplicate în perioada 7 – 10 aprilie a fost de peste 1,824 milioane lei, precizează purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Muncii, Eugen Tifin. În aceeaşi perioadă, pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 849 de controale, totalul amenzilor ridicându-se la 463.000 lei. Valoarea amenzilor aplicate în domeniul relaţiilor de muncă şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă a fost circa 2,287 milioane lei.

La doi angajatori din judeţele Sălaj şi Sibiu s-a dispus oprirea din funcţiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare.
Totodată, angajatorii au comunicat inspectoratelor teritoriale de muncă 25 evenimente care, în urma cercetărilor, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă.

Sursa: Agerpres