Companiile sancţionate de Consiliul Concurenţei în anii trecuți au chemat instituţia în instanţă pentru a contesta amenzi în valoare de peste 300 de milioane de euro, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Cele mai mari sume sunt amenzi aplicate comercianţilor de produse petroliere şi operatorilor din domeniul telecomunicaţiilor. Majoritatea proceselor au ieşit din stadiul Curţii de Apel şi au plecat spre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a precizat Chiriţoiu.
Câteva exemple dintre cele mai importante cazuri instrumentate în instanţă în anul 2013, în cadrul cărora au fost date hotărâri definitive/irevocabile, sunt: cartelul privind retragerea de pe piaţă a carburantului Eco Premium, finalizat de Consiliul Concurenţei în anul 2011 (pentru contestaţiile depuse de întreprinderile ENI, MOL, OMV-Petrom, Lukoil, OMV Petrom Marketing, Rompetrol), abuzurile de poziţie dominantă ale Orange şi Vodafone, finalizate de autoritatea română de concurenţă tot în anul 2011, cartelul de pe piaţa pensiilor private obligatorii – Pilonul II, finalizată în anul 2010 (pentru contestaţiile depuse de întreprinderile Allianz şi Generalli), înţelegerea anticoncurenţială verticală de pe piaţa insulinei, finalizată în anul 2008 (pentru contestaţia depusă de Mediplus), înţelegerea verticală pe piaţa distribuţiei de medicamente, dosarul în care s-a reţinut recunoașterea săvârşirii faptei anticoncurenţiale, finalizată în anul 2011 (pentru contestaţia depusă de întreprinderea Baxter), precum şi cazurile în care a fost invocat privilegiul legal (Alpiq Romindustrie, Alpiq Romenergie, Energy Holding), se arată în raportul de activitate al instituției pe anul trecut.
Potrivit sursei citate, în 2013, numărul de dosare în care Consiliul Concurenței a avut calitate procesuală a fost de 172, în scădere față de anul precedent, când numărul dosarelor a fost de 205. Din totalul hotărârilor irevocabile pronunțate în instanță anul trecut, doar 3 au fost nefavorabile instituției față de 39 care au fost în favoarea Consiliului.
În ceea ce privește cele mai mari amenzi aplicate de Consiliul Concurenței și pentru care companiile sancționate au contestat în instanță amenzile acestea sunt:
1.891.729.966 lei – şase companii petroliere pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale
privind eliminarea de pe piata a unui sortiment de benzina (anul 2011)
SC OMV Petrom SA (la data încălcăr ii legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V) – 366.530.965 lei
SC OMV Petrom Marketing srl (la data încălcării legii opera benzinăriile OMV) – 137.288.031 lei
SC Lukoil Romania SRL – 136.894.846 lei
SC Rompetrol Downstream SRL – 159.553.612 lei
SC Mol Romania Petroleum Products SRL – 80.267.746 lei
SC ENI Romania SRL (operează benzinăriile AGIP) – 11.194.766 lei
Celelalte două amenzi cu valori mari, aflate în topul sancțiunilor sunt:
Orange Romania pentru abuz de pozitie dominanta (anul 2011) – 147.975.967 lei
și Vodafone Romania pentru abuz de pozitie dominanta (anul 2011) – 120.347.142 lei.
Consiliul Concurenţei a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 86,778 milioane de lei, respectiv 19,637 milioane de euro, cu 187% mai mult decât în 2012, potrivit raportului pentru 2013 al instituţiei.
'Valoarea amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în 2013 a fost de 86.778.562 lei (19.637.602 euro). Au fost sancţionate 35 de întreprinderi pentru practici anticoncurenţiale, o companie pentru nefurnizarea de informaţii şi o persoană fizică pentru punerea în aplicare a unei concentrări înainte de notificare şi autorizarea sa de Consiliul Concurenţei', se arată în raport.
Comparativ cu anul 2012, valoarea amenzilor a crescut cu 187%, iar faţă de anul 2011 se situează la un nivel de 15 ori mai redus.
'Nivelul deosebit de ridicat înregistrat la nivelul anului 2011 s-a datorat finalizării cu amenzi a unor cazuri ce au implicat companii cu o cifră de afaceri foarte mare, precum cartelul de pe piaţa carburanţilor şi abuzurile de poziţie dominantă ale Orange şi Vodafone', explică oficialii Concurenţei.