Vor fi probleme foarte mari pentru acești români. Riscă amenzi de până la 6 mii de lei și peste o sută de ore de muncă în folosul comunității dacă îi deranjează pe vecini cu bormașina ori cu petreceri gălăgioase.
Amenzi uriașe pentru acești români
Dacă recidivăm, sancţiunile sunt şi mai dure. Noile prevederi intră în vigoare schiar de astăzi.
Mare atenție atunci când ascultați muzică sau faceți mici lucrări de amenajare în locuință. Sancțiunile pentru cei care îi deranjează pe vecini cresc semnificativ. Este vorba de amenzi care pot ajunge până la 6.000 de lei și până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.
Noua lege prevede amendă între 200 și 1.000 de lei pentru cei care tulbură liniștea vecinilor folosind orice aparat sau strigăte și larmă. Dacă fapta se repetă în 24 de ore, amenda se ridică la 1.500 de lei și 100 de ore de muncă în folosul comunității.
Vor fi sancționați și cei care deranjează vecinii noaptea sau la prânz. Amenda ajunge la 3.000 de lei și 120 de ore de muncă în folosul comunității dacă fapta se repetă. Și cei care organizează petreceri sunt vizați de noile măsuri. În primă fază, sancțiunea este cuprinsă între 2.000 și 3.000 de lei, iar dacă nu se conformează vor avea de plătit între 3.000 și 6.000 de lei, și, bineînțeles până la 150 de ore de muncă în folosul comunității.