Cea mai mare sancţiune, în valoare de 45.000 lei, a fost consemnată în judeţul Galaţi.
Inspectorii veterinari au desfăşurat, în perioada 30 martie – 5 aprilie 2012, un număr de 1.915 de activităţi de control în unităţile din industria agroalimentară din municipiul Bucureşti şi din ţară.
Au fost verificate unităţi de fabricare a produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare de origine non-animală, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice şi unităţi de depozitare pentru produse alimentare sau pentru seminţe, legume şi fructe.
La nivel naţional, cele mai consistente amenzi au fost aplicate în judeţele Bistriţa Năsăud (5.000 lei), Cluj (3.600 lei), Ialomiţa (2.600 lei), Arad (2.600 lei), Suceava (2.400 lei) şi Vaslui (2.200 lei), iar la polul opus s-a situat Vîcea, Gorj, bacău şi Argeş cu câte 600 de lei.
Pe lista neregulilor constatate s-au aflat, printre altele, comercializare directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare şi fără respectarea condiţiilor de igienă, manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare manipulare neigenică, personal fără echipament de protecţie, depozitare în condiţii necorespunzătoare, ambalare şi etichetare necorespunzătoare.
Conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control anual, ANSVSA a transmis spre analiză probe pentru a se monitoriza prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi a substanţelor interzise.