Potrivit sursei citate, controalele efectuate de inspectorii ANPC în perioada 15 – 30 iunie 2015 au vizat 827 de operatori economici, dintre care 71 de distribuitori, 679 de magazine, 55 staţii de distribuţie carburanţi şi 22 de producători. În urma acestor acţiuni au fost constatate abateri în cazul a peste 56% dintre aceştia (464 operatori economici), fiind verificată o cantitate de circa 1.847.119 litri apă minerală naturală şi apă de izvor.
Din întreaga cantitate controlată, 354.533 litri (peste 19%) nu respectau prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.
ANPC a dispus, astfel, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a unei cantităţi de circa 12.769 litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată, în valoare de 11.438 lei, care avea caracteristici organoleptice neconforme, era depozitată în condiţii improprii (temperatură peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau care prezenta data durabilităţii minimale depăşită.
De asemenea, s-au oprit temporar de la comercializare 84.694 de litri apă minerală naturală şi apă de izvor, în valoare de 115.202 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, au fost aplicate 487 de sancţiuni contravenţionale constând în 326 de amenzi însumând 902.200 lei, respectiv 161 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
"În această perioadă a anului, consumul de ape minerale naturale şi de izvor creşte considerabil. Sfătuiesc consumatorii să fie atenţi la modul de depozitare a apelor şi să nu cumpere produsele care se află sub directa acţiune a razelor solare, dar şi să verifice datele înscrise pe etichetă, precum data durabilităţii minimale şi înscrisuri ce nu pot fi probate. Produsele care nu respectă cerinţele consumatorilor trebuie refuzate", a precizat preşedintele ANPC, Marius Dunca. AGERPRES