În urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor(ANSVSA) în domeniul producerii, prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării cărnii de miel, a ouălor şi a altor produse alimentare specifice Sărbătorilor Pascale, s-au dat amenzi de aproape 300.000 de lei.
Din centralizarea datelor furnizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezultă că, în intervalul 30.03.2015 – 03.04.2015, s-au efectuat 2.186 controale, fiind acordate 187 avertismente, 237 amenzi în cuantum de 282.570 lei, 2 Ordonanţe de suspendare a activităţii precum şi 5 Ordonanţe de interzicere a activităţii.
De asemenea, în urma controalelor efectuate au fost confiscate, în vederea distrugerii, 871 kg de peşte şi produse din peşte, 437,32 kg produse lactate, 982,24 kg de carne şi preparate din carne, 3.321 buc. ouă şi 41,9 kg produse de patiserie, produse improprii consumului.
Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate amenzi în următoarele judeţe:
– Alba – 67 unităţi verificate – 5.400 lei – nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, depozitarea ouălor de consum în condiţii necorespunzatoaRe de temperatură, comercializarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, ambalarea şi etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare comercializate, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
– Argeş – 31 unităţi verificate – 10.800 lei – depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare de origine animală;
– Bucureşti – 206 unităţi verificate – 23.240 lei – neîntreţinerea igienică a spaţiilor, vestiar neigienizat, lipsă înregistrare activitate;
– Bacău – 29 unităţi verificate – 5.850 lei – raionare necorespunzătoare, comercializarea produselor alimentare fără respectarea cerinţelor de igienă, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neconcordanţă între documentele însoţitoare şi cantităţile de produse de origine animală supuse controlului sanitar veterinar, comercializarea cărnii de miel fără documente sanitar veterinare;
– Bihor – 45 unităţi verificate – 5.200 lei – depozitare necorespunzătoare, comercializarea produselor alimentare către consumatorul final în spaţii neînregistrate sanitar veterinar, etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Bistriţa Năsăud – 40 unităţi verificate – 3.920 lei – manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreţinerea spaţiilor şi a agregatelor frigorifice, vânzarea animalelor fără documente sanitare veterinare;
– Braşov – 15 unităţi verificate – 8.800 lei – depozitare şi etichetare necorespunzătoare a cărnii, nerespectarea programului de autocontrol;
– Brăila – 19 unităţi verificate – 6.600 lei – manipularea produselor alimentare cu nerespectarea cerinţelor de igienă;
– Botoşani – 47 unităţi verificate – 6.600 lei – lipsa monitorizări temperature, spaţii de depozitare supraaglomerate, ambalare şi etichetare necorespunzătoare, nerespectarea criteriilor de compatibilitate;
– Buzău – 23 unităţi verificate – 3.600 lei – neîntreţinerea spaţiilor de depozitare, prelucrare, comercializare produse alimentare, nerespectarea normelor sanitare veterinare privind depozitarea produselor alimentare, manipularea produselor alimentare cu încalcarea regulilor de igienă, lipsa contractelor cu unitati specializate/ autorizate pentru efectuarea acţiunilor DDD;
– Caraş Severin – 42 unităţi verificate – 3.920 lei – neconformităţi privind întreţinerea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, transportul de produse alimentare cu auto neautorizate;
– Cluj – 92 unităţi verificate – 19.600 lei – lipsa echipamentelor de protecţie sanitară, activitate neînregistrată sanitar veterinar, monitorizare necorespunzătoare a temperaturilor, trasabilitate incompletă, deficienţe în întreţinerea igienică a spaţiilor, etichetare necorespunzătoare, mijoace de transport neautorizate;
– Covasna – 78 unităţi verificate – 1.200 lei – lipsa documentelor de atestare a calităţii şi a conformităţii produselor, deficienţe de trasabilitate, temperatura necorespunzătoare în spaţiul de tranşare, etichetare necorespunzatoare, depozitarea direct pe paviment a lăzilor cu carne transată;
– Dolj – 46 unităţi verificate – 2.800 lei – etichetare necorespunzătoare, lipsa declaraţiilor de conformitate, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Dâmboviţa – 92 unităţi verificate – 24.800 lei – depozitare necorespunzătoare, spaţii de producţie şi depozitare neigienizate, spatii neînregistrate sanitar veterinar, etichetare necorespunzatoare, comercializarea cărnii de pasare în alte condiţii decat cele prevaăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
– Galaţi – 23 unităţi verificate – 400 lei – etichetarea incompletă a produselor alimentare, lipsa programului de autocontrol pentru anul în curs, produse alimentare de origine animală fără elemente de identificare;
– Giurgiu – 60 unităţi verificate – 1.300 lei – comercializare de produse alimentare în locuri neautorizate, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, neasigurarea condiţiilor şi mijloacelor materiale necesare desfăşurării acţiunilor sanitare veterinare în târguri;
– Gorj – 30 unităţi verificate – 6.200 lei – depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreţinerea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, lipsa documentului de înregistrare sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, lipsa monitorizare temperatură la depozitarea produselor alimentare;
– Hunedoara – 49 unităţi verificate – 11.800 lei – etichetare necorespunzătoare, grafice de temperatură incomplete, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Harghita – 35 unităţi verificate – 2.700 lei – lipsa documentelor de înregistrare, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Ialomiţa – 34 unităţi verificate – 9.200 lei – depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, manipularea produselor alimentare fără a se respecta normele privind siguranţa alimentelor, comercializarea produselor alimentare în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
– Iaşi – 12 unităţi verificate – 45.000 lei – produse cu termen de valabilitate expirat;
– Ilfov – 30 unităţi verificate – 7.120 lei – temperatura din spaţiul de tranşare nu este monitorizată, comercializarea cărnii în spaţii neînregistrate sanitar-veterinar, fără respectarea conditiilor de igiena, comercializarea peştelui fără documente de provenienţă, manipularea necorespunzătoare a produselor de origine animală, neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare;
– Mehedinţi – 30 unităţi verificate – 1.800 lei – etichetare incompletă sau absentă, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Mureş – 30 unităţi verificate – 1.800 lei – etichetare şi depozitare necorespunzătoare, trasabilitate incompletă;
– Neamţ – 13 unităţi verificate – 720 lei – depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, documente incomplete;
– Olt – 146 unităţi verificate – 14.400 lei – nu se monitorizaza temperatura la zi, supraaglomerare în depozit, nerespectarea programului de autocontrol, etichete cu informaţii incomplete pentru stabilirea trasabilităţii, funcţionare fără înregistrare sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
– Prahova – 154 unităţi verificate – 19.800 lei – depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare de origine animală, etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare de origine animală;
– Satu Mare – 154 unităţi verificate – 19.800 lei – etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare în vederea depozitării, transportului, valorificării şi comercializarea acestora, vânzarea sau înstrinarea în orice mod a animalelor, cumpararea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
– Sibiu – 61 unităţi verificate – 2.600 lei – manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă;
– Suceava – 49 unităţi verificate – 1.200 lei – ambalare necorespunzatoare a produselor alimentare;
– Timiş – 127 unităţi verificate – 9.200 lei – depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, ouă nemarcate, stelizator cutie nefuncţional;
– Teleorman – 24 unităţi verificate – 1.200 lei – lipsa documentelor de înregistrare sanitară veterinară, lipsa documente de provenienţă pentru produsele alimentare, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
– Vâlcea – 50 unităţi verificate – 5.400 lei – nerespectarea compatibilităţii produselor alimentare, nerespectarea destinaţiei spaţiilor din unităţi, comercializare peste în spaţiu neînregistrat sanitar veterinar şi pentru siguranta alimentelor, vânzare pui fără documente sanitare veterinare, comercializare furaje în spaţii neînregistrate sanitar veterinar;
– Vrancea – 14 unităţi verificate – 600 lei – manipulare necorespunzătoare a peştelui prin nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Controalele ANSVSA cu tematică specifică Sărbătorilor Pascale vor continua până la data de 12 aprilie 2015.