Amenzi de aproape 450.000 lei pe litoral. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA

amenda

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că inspectorii care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022” au dat amenzi de 443.600 lei în prima săptămâna de activitate, în urma unor acţiuni de control la 200 de stațiuni de pe litoralul Mării Negre.

ANSVSA a sancționat stațiunile de pe litoralul Mării Negre cu amenzi de 443.600 lei

În urma acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi cei pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi. Inspectorii ANSVSA au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 443.600 lei, din cauza abaterilor de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor efectuate recent în stațiunile de pe litorarul Mării Negre.

„Inspectorii care activează în cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral. (…) Medicii veterinari din cadrul ‘Comandamentului Sezon Estival 2022’ desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control”, scrie într-un comunicat de presă emis de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Ce nereguli au descoperit inspectorii ANSVSA?

De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare. În urma controalelor efectuate, s-au stabilit termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Principalele nereguli constatate au fost:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării;
  • comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;

De altfel, inspectorii au găsit produse alimentare ținute în condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie. În unele stațiuni, depozitarea produselor alimentare a fost făcută într-un mod necorespunzător normelor sanitar veterinare.

„Comandamentului Sezon Estival 2022” a început pe data de 27 iunie și se va termina abia pe data de 21 august. În cadrul acestui comandament, echipe de control, alcătuite din 40 de inspectori delegaţi din cadrul altor Direcţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) judeţene acţionează, alături de colegii din Serviciul de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale din Constanţa, vor demara controale în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.