Direcţia Antifraudă din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat, în perioada 27 – 28 iunie, acţiuni de control la 259 de firme, în urma cărora a dispus amenzi de aproape 1,9 milioane lei, iar la trei firme a fost suspendată activitatea, se arată într-un comunicat al ANAF remis astăzi presei. "În perioada 27.06.2015 – 28.06.2015, au fost efectuate acţiuni de control la 259 de contribuabili care îşi desfăşoară activitatea în zone cu risc fiscal, în care au fost implicaţi 394 de inspectori antifraudă. Selecţia contribuabililor care au fost verificaţi a avut la bază exclusiv sesizările primite la TelVerde şi analiza de risc făcută de compartimentele de specialitate", se menţionează în comunicat.
În urma acestor controale, au fost aplicate 373 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 1,89 milioane de lei, în mare măsură cu ocazia verificărilor privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, respectarea disciplinei financiare şi provenienţa legală a mărfurilor. În plus, s-au confiscat sume în numerar, venituri ilicite şi bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 33.467 de lei. Pe de altă parte, a fost dispusă suspendarea activităţii unui număr de trei operatori economici, din care unul pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal.
Sursa: AGERPRES