Şoferii care transportă autostopişti, fără autorizaţie de taxi, ar putea fi sancţionaţi cu amenzi drastice, se menţionează într-un proiect de lege aprobat miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Conform documentului, transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere s-ar putea realiza numai de către transportatorii autorizaţi care deţin autorizaţii taxi valabile, în cazul transportului în regim de taxi sau copii conforme cu normele valabile, în cazul transportului în regim de închiriere, eliberate în condiţiile prezenţei legi, pentru fiecare autovehicul utilizat, informează avocat.net.
Mai mult decât atât, va fi interzis transportul public contra cost, de persoane, cu un autoturism, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă.
De asemenea, va fi interzis şi transportul public, contra cost, de mărfuri sau de bunuri cu un autovehicul cu masă maximă autorizată de cel mult 3,5 tone, fără a deţine pentru acesta autorizaţie taxi valabilă.
Persoanele fizice sau juridice care vor efectua, în mod repetat, transport public, contra cost, de persoane cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără să respecte regulile de mai sus ar putea fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei.
Proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor sub formă de proiect de ordonanţă, însă a fost transformat în proiect de lege. În plus, ministerul a mai propus aceste reglementări şi decembrie 2013, însă nu au fost aprobate.