Potrivit unui comunicat al IGPR remis sâmbătă AGERPRES, în cursul anului 2016, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Poliţiei Române, au fost iniţiate şi coordonate şapte acţiuni, având ca principal scop limitarea tăierilor ilegale de arbori.
Ca urmare a administrării probatoriului, anul trecut a fost începută urmărirea penală pentru 2.188 de fapte şi au fost cercetate 3.288 de persoane.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au confiscat 90.604 mc. de material lemnos şi au aplicat 20.884 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.124.000 de lei.
Au fost primite 3.388 de apeluri prin 112 privind transporturi ilegale de materiale lemnoase. Dintre acestea, 372 au fost confirmate ca fiind ilegale.
În activităţilor desfăşurate de poliţişti în acest domeniu în ultimii ani, anul trecut au fost sesizate cu 15% mai puţine infracţiuni silvice decât în anul 2015, 55,5% fiind sesizări din oficiu.
În cadrul acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost angrenaţi poliţişti de la inspectoratele de poliţie judeţene, specialişti de la inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, specialişti ai direcţiilor silvice, precum şi specialişti ai structurilor silvice private. Agerpres