AMENZI DE PESTE 350 MII EURO, în urma mai multor acțiuni de control ale inspectorilor de muncă

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 22 - 26 august 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 1,55 milioane de lei, respectiv 354.529 euro, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

"Au fost depistate 102 persoane care lucrau la negru. În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel naţional s-au aplicat amenzi în valoare de 1.119.240 de lei din care 761.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără forme legale, inspectorii de muncă au făcut 3 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi 299 de angajatori", menţionează sursa citată. 

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 439.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 74 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancţionaţi 688 de angajatori în domeniu. 

"Din 29 august, aşa cum am anunţat, prin inspectoratele teritoriale de muncă controlăm toate rafinăriile din România şi firmele de mentenanţă ale acestora pentru a fi siguri că lucrătorii nu vor mai fi expuşi riscurilor de accidentare. Inspectorii de muncă verifică respectarea prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, modul de evaluare a riscurilor şi orice aspect ce reprezintă un pericol la locul de muncă al celor din unităţile care au ca obiect de activitate prelucrarea ţiţeiului. Acţiunea declanşată nu reprezintă o diminuare a intensităţii controalelor din celelalte domenii care în această perioadă a anului se află în plină desfăşurare", a declarat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

Agerpres