Polițiștii de la Brigada Rutieră și inspectorii RAR au luat în vizor mai mulți șoferi, în timpul unei acțiuni care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe străzile din București. Astfel, au fost descoperite mai multe nereguli.
Polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat mai multe activități de control în București.
Potrivit explicației oferite de oamenii legii, controalele au fost realizate „în scopul creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.”
Au fost aplicate amenzi în valoare de 30.000 de lei
De asemenea, au fost aplicate 35 de amenzi, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, în urma controlului. Șase amenzi au fost pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor, patru pentru modificări neomologate și 25 pentru alte deficiențe tehnice.
Totodată, polițiștii rutieri au reținut 15 certificate de înmatriculare și au retras patru seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate. Trebuie menționat că acțiunile Brigăzii Rutiere și RAR vor continua și în perioada următoare.
45% din totalul vehiculelor controlate în trafic de RAR au prezentat deficienţe tehnice majore, în 2022
Datele înregistrate de Inspectorii RAR arată că o pondere de 45,04% din totalul vehiculelor controlate în trafic anul trecut au prezentat deficienţe tehnice majore sau periculoase. Acestea au fost declarate neconforme.
iluminare-semnalizare (27,62%), emisiile poluante (22,65%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%), vizibilitate (12,6%), şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%)
Au fost depistate și neconformităţi la sistemul de frânare (la 5,71% dintre vehiculele controlate), dar şi probleme la sistemul de direcţie (1,75% dintre cazuri), conform informațiilor transmise anterior de Registrul Auto Român (RAR) într-un comunicat.
În urma verificărilor, au fost identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic și vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete.
Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident. În acelaşi timp, aproximativ 3% dintre vehiculele controlate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.
În 2022, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, au fost aplicate 25.690 de sancţiuni, au fost retrase 21.854 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 264 de vehicule, iar 408 ITP-uri au fost anulate.