Consiliul General al Capitalei a adoptat joi o hotărâre în baza căreia se vor majora amenzile pentru nesemnalizarea lucrărilor de infrastructură pe domeniul public al municipiului Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis de PMB, textul acestei hotărâri prevede majorarea amenzilor pentru nerespectarea prevederilor Brevetului Verde. Astfel, pentru persoanele fizice amenzile vor fi cuprinse între 500 şi 3.000 lei, faţă de 100 – 500 de lei în prezent, iar pentru persoane juridice între 1.500 şi 5.000 de lei, faţă de 500 – 2.500 de lei în prezent.
‘Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute sau chiar tragice generate de lucrările semnalizate defectuos, am iniţiat o Hotărâre de Consiliu General prin care se introduce explicit, în textul Brevetului Verde, instituit cu scopul diminuării disconfortului creat traficului auto şi pietonal de lucrările de construcţii, dispoziţia ca lucrările de intervenţie realizate de operatorii de servicii publice sau în numele acestora, pe carosabil sau trotuare, să fie semnalizate corespunzător cu indicatoare, iar pe timpul nopţii cu panouri cu lămpi cu lumină galbenă’, a declarat primarul general Gabriela Firea.
La dezbaterile din CGMB, directorul executiv al Direcţiei Utilităţi din cadrul PMB, Magdalena Iuga, a menţionat că un element de noutate constă în faptul că, de acum înainte, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va monitoriza, verifica, constata şi sancţiona contravenţiile de acest tip.
‘A fost modificat cuantumul amenzilor tocmai din dorinţa de a-i responsabiliza şi a-i determina pe toţi cei care intervin la lucrările de infrastructură pe domeniul public al municipiului Bucureşti să respecte acele cerinţe minimale din Brevetul Verde şi, nu în ultimul rând, să asigure semnalizarea şi pre-semnalizarea corespunzătoare, cunoscut fiind faptul că au avut loc o serie de întâmplări nu tocmai dorite pe care încercăm prin acest act normativ să le limităm şi să contribuim la a crea un climat mai sănătos, mai sigur pentru toţi locuitorii oraşului. Brevetul Verde are atât cerinţe de semnalizare, pre-semnalizare, cât şi cerinţe care se îndreaptă asupra respectării factorilor de mediu’, a precizat ea.
Proiectul, care modifică HCGM 205/2009 privind aprobarea Brevetului Verde pentru execuţia lucrărilor de construcţii pe teritoriul municipiului Bucureşti, a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară. AGERPRES