Anul 2020, supranumit și anul pandemiei a fost unul plin de controale, dar și de amenzi. Valentina Veronica Mitran Piticu, vicepreşedinte în cadrul ANPC a venit cu o serie de precizări. Potrivit acestuia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a întreprins pe parcursul anului 2020 un număr de 88.644 de acţiuni de control, la nivel naţional, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 96,2 milioane de lei.

Totodată, raportul de activitate al Autorităţii, mai arată că în 2020 au fost aplicate 40.808 de acţiuni de control, în timp ce numărul verificărilor tematice s-a ridicat la 43. În acest sens, au fost controlaţi 22.975 de operatori economici, din care 13.294 au prezentat abateri (58% din total), iar valoarea amenzilor a fost de 39,66 milioane de lei.

În ceea ce privește valoarea produselor neconforme pentru care a fost dispusă măsura de oprire de la comercializare, aceasta s-a ridicat la 63,72 milioane de lei.

În același timp, datele ANPC mai arată că, anul trecut, la nivel naţional, s-au înregistrat 99.083 de petiţii privind conformitatea şi securitatea produselor şi serviciilor, în creştere cu 12% faţă de anul 2019.

Amenzi pe bandă rulantă pentru măștile de protecție

Totodată, potrivit sursei citate, pe parcursul anului 2020, Autoritatea a dispus acţiuni tematice de verificare a respectării prevederilor legale de comercializare a măştilor, în urma cărora au fost controlaţi 599 de operatori economici, iar la două treimi (66%) dintre aceştia s-a constatat nerespectarea legislaţiei pe acest segment. Astfel, au fost verificate 35.180.666 de măşti în valoare de 19.763.739 lei, din care 32.997.026 de bucăţi nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.

Ca urmare a deficienţelor descoperite, s-au oprit, temporar, de la comercializare 31.931.598 de măşti, în cuantum total de 12.740.657 lei, până la remedierea neconformităţilor. În acelaşi timp, au fost oprite definitiv şi scoase de la comercializare 725.448 de măşti, în valoare de 3.152.544 lei, iar cele 668 de sancţiuni contravenţionale aplicate au însumat 2,9 milioane de lei, în timp ce au fost emise 29 de decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte.

Raportul ANPC mai arată că în anul 2020, România a transmis în Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele nealimentare periculoase – RAPEX 41 de notificări de produse periculoase, fiind înregistrate 82 de reacţii la aceste semnalări. Cele mai notificate produse au fost din categoriile: echipamente de protecţie, autovehicule, cosmetice, textile, aparaturi electrice şi jucării.

130 de sancțiuni în domeniul alimentar

Domeniul alimentar nu a scăpat nici el de controalele ANPC în 2020. Mai exact, în 2021, Autoritatea a derulat la nivel central circa 130 de acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici din domeniul alimentar cu privire la etichetarea produselor alimentare şi la modul de aplicare a actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor, respectiv 97 de acţiuni de consiliere gratuită a operatorilor economici referitoare la modul de aplicare a actelor normative din domeniul protecţiei consumatorilor privind produsele şi serviciile nealimentare.

În ceea ce priveşte activităţile Comandamentelor de sezon, raportul ANPC arată că, în sezonul estival, s-au înregistrat acţiuni de control la 1.225 de operatori economici şi 1.512 de sancţiuni contravenţionale, din care 688 de amenzi în valoare de 4,7 milioane de lei, şi 824 de avertismente.

De asemenea, prin Comandamentul de iarnă, anul trecut, inspectorii pentru protecţia consumatorilor au desfăşurat controale la 205 operatori economici, fiind aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale (23 de amenzi în cuantum de 96.500 de lei, respectiv 38 de avertismente).  Pe segmentul metalelor şi pietrelor preţioase, pe parcursul anului 2020, s-au analizat şi marcat 4,2 milioane de obiecte din metale preţioase în greutate totală de peste 13 milioane de grame şi s-au eliberat 2.500 de buletine de expertiză pentru obiectele prezentate la ghişeu şi s-au întocmit rapoarte de expertiză tehnică. .

Sursă foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea