Amendă pentru proprietarii auto care și-au vândut deja mașina. Legea te obligă să plătești

masini

SURSA FOTO: Dreamstime

Sunt reguli de care proprietarii auto nu sunt conştienţi. Iată ce trebuie să respectaţi după procesul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul, astfel încât, vechiul proprietar să nu se trezească acasă cu amenzi, deşi nu mai deţine maşina.

Proprietarii auto din România care pot primi amenzi

Proprietarii de autovehicule din România trebuie să ştie că pot primi amenzi, chiar dacă au vândut maşina unei alte persoane.

Iată în ce condiţii un şofer poate fi nevoit să achite o amendă, chiar dacă a înstrăinat deja maşina.

Toate detaliile au venit din partea CSTRI-CNIR (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică din cadrul Companiei Naționale de Investiții în Infrastructura Rutieră). A fost nevoie de aceste clarificări după ce unii proprietari s-au trezit că trebuie să plătească amenzi, deşi nu mai deţineau maşina respectivă.

Este vorba despre amenzile încasate pentru lipsa rovinietei sau a peajului, în situaţiile în care vehiculul a fost înstrăinat. Chiar dacă proprietarul a vândut vehiculul, se poate trezi că primeşte un proces verbal pentru lipsa rovinietei sau a peajului.

De vină e noul proprietar, care nu a transcris încă dreptul de proprietate

Motivul este unul clar. Noul proprietar nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Aşadar, la momentul în care a avut loc contravenția, fostul proprietar apare în evidențele DRPCIV ca deținător al vehiculului. Obligația de plată revine exclusiv proprietarului sau utilizatorului vehiculului menționat în certificatul de înmatriculare, prevede legea.

Primeşti amendă, deşi ţi-ai vândut deja maşina! / SURSA FOTO: Dreamstime

În scopul evitării altor amenzi de acest fel, proprietarii pot contacta autoritatea fiscală competență (Direcția de Impozite și Taxe Locale / Direcția Venituri Buget Local) pentru a notifica DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor) cu privire la vânzarea vehiculului.

Apoi, autoritatea fiscală va transmite aceste informații către DRPCIV, care se va ocupa de actualizarea datelor din cadrul Registrului Național al Evidenței Permiselor de Conducere și al Vehiculelor Înmatriculate (RNEPCVI).

Atenţie însă! Această notificare fiscală nu este egală cu transcrierea efectivă a transmiterii dreptului de proprietate al autovehiculului.

Cine poate lua decizia anulării procesului verbal?

Proprietarii auto mai trebuie să ştie că, pentru a putea anula procesul verbal primit în astfel de situaţii, este nevoie de o decizie din partea instanţei competente.

În final, CSTRI-CNIR încurajează proprietarii să urmeze cu strictețe procedurile legale și termenele stabilite. Doar aşa se vor evita neplăcerilor și se va asigura o transferare corectă a proprietății vehiculelor de la o persoană la alta.