ANAF va aplica amenzi de la finalul lunii martie. Sancțiunile contravenționale încep de la 1.000 de lei, dar pot ajunge la 10.000 de lei. Cine sunt cei care riscă să le primească și cum pot fi evitate aceste amenzi?
Amenzi de 10.000 de lei de la ANAF
Contribuabilii români care nu respectă termenul de transmitere a facturilor prin programul RO e-Factura vor fi sancționați de către ANAF după data de 31 martie 2024.
Contribuabilii au la dispoziție 5 zile calendaristice de la emiterea facturii pentru a o transmite în e-Factura. Această transmitere nu trebuie să depășească termenul de 5 zile calendaristice față de data de emitere a facturii, conform prevederilor Codului fiscal. Mai precis, data de 15 a lunii următoare.
În intervalul cuprins între 1 ianuarie 2024 și 31 martie 2024, nu se vor aplica sancțiuni în cazul neîndeplinirii obligației de transmitere a facturilor în sistem. Totuși, după această perioadă, vor fi impuse amenzi.
Ministrul Marcel Boloș a indicat posibilitatea unei prelungiri a perioadei în care nu se aplică sancțiuni, însă încă nu s-a luat o decizie definitivă în această privință.
Amenzi pentru contribuabili din 2024
Din data de 1 aprilie 2024, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va începe să aplice sancțiuni.
În cazul omisiunii declarațiilor, se consideră contravenție și se sancționează cu o amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 lei. Această amendă se aplică persoanelor juridice încadrate în categoria contribuabililor mari.
Persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii vor fi sancționate cu o amendă între 2.500 lei și 5.000 lei.
Contribuabilii mai mici decât cei mijlocii vor fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 lei și 2.500 lei.
Cum se vor aplica amenzile?
Reprezentanții Fiscului au afirmat că, în cazul unui control, se va aplica amendă pentru neintroducerea facturilor. Așadar, va fi amendată fapta, nu fiecare factură care nu a fost trecută în sistem.
Cu toate acestea, Camera Consultanților Fiscali (CCF) a expediat o scrisoare către Ministerul Finanțelor, solicitând clarificări referitoare la sancțiuni.
„Deși se prevede că netransmiterea facturilor în sistem nu este sancționată în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, există opinii contradictorii cu privire la posibilitatea aplicării de sancțiuni, ulterior acestei date”, spune CCF.
Prin urmare, conform înțelegerii CCF, legea impune transmiterea în sistemul e-factura a facturilor emise de către persoanele eligibile și pentru operațiunile eligibile după 1 ianuarie 2024, dar absența conformării nu va atrage sancțiuni în primul trimestru al anului 2024.
„Analizând cu atenție legislația înțelegem faptul că nu sunt aplicabile amenzi pentru această situație, nici înainte și nici după 31 martie. Cu alte cuvinte, înțelegem că pentru facturile emise în primul trimestru al anului 2024 și netransmise în sistemul e-factura, nu este aplicabilă sancțiunea cu amendă nici după data de 31 martie 2024. Dar, întrucât există și opinii divergente, avem rugămintea să clarificați oficial această problemă, pentru o corectă înțelegere și aplicare unitară a legii”, a întrebat CCF pe oficialii Ministerului de Finanțe.