În Bacău, polițiștii au aplicat patru amenzi contravenţionale unor persoane care au continuat, duminică, propaganda electorală, a declarat, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al IJP Bacău, Cătălina Păduraru.
„Până la acest moment, poliţiştii băcăuani s-au autosesizat cu privire la 6 posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, respectiv continuarea propagandei electorale, prin intermediul reţelelor de socializare, după încheierea campaniei.
În fiecare caz, au fost demarate imediat verificări. Până acum, în 3 dintre situaţiile menţionate s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amenzi în valoare de 9.000 de lei”, a precizat Cătălina Păduraru.
Purtătorul de cuvânt al IJP Bacău a adăugat că poliţiştii au fost sesizaţi şi asupra faptului că, la intrarea în incinta unei unităţi de învăţământ unde sunt amenajate două secţii de votare, o persoană poartă mască de protecţie, posibil cu o conotaţie politică.
„Poliţiştii au început imediat verificările şi au identificat un tânăr de 18 ani faţă de care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform art. 98, lit.t din Legea 208/2015”, a mai menţionat Păduraru.
S-au dat amenzi și în Gorj
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Negomir, a fost sancţionat cu 2.500 lei după ce s-a prezentat la secţia de votare fiind sub influenţa alcoolului şi fără să poarte mască de protecţie, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.
Potrivit acestuia, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au luat măsura sancţionării contravenţionale faţă de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Negomir, cu amendă în valoare de 2.000 de lei deoarece a apelat nejustificat numărul de urgenţă 112 şi cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nepurtarea măştii de protecţie.
„Bărbatul, fiind sub influenţa alcoolului, s-a prezentat la o secţie de votare din comuna Negomir fără să poarte masca de protecţie, acesta devenind recalcitrant în momentul în care i s-a atras atenţia de către poliţist, apelând în mod nejustificat numărul unic de urgenţă 112”, a spus Victor Ţuhaşu.
Totodată, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a continuat campania electorală. Faţă de bărbat a fost luată măsura sancţionării contravenţionale.
S-a deschis și un dosar penal
Poliţiştii au întocmit duminică dosar penal pe numele unui primar din judeţul Brăila, care împărţea bunuri şi bani alegătorilor, în scopul influenţării voturilor, potrivit IPJ Brăila.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza unei localităţi, primarul localităţii împarte bunuri şi bani alegătorilor, în scopul influenţării voturilor. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.
Până în acest moment, la nivelul judeţului Brăila, au fost înregistrate 16 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, zece dintre acestea fiind în curs de verificare, şi au fost întocmite trei dosare penale, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, iar două dintre sesizări nu s-au confirmat.
Harghita
Poliţiştii harghiteni au aplicat o amendă de 10.000 lei pentru continuarea campaniei electorale, alte trei sesizări similare fiind în curs de soluţionare.
„Până la acest moment, au fost înregistrate 4 sesizări cu privire la încălcarea legislaţiei electorale, toate acestea referindu-se la posibile fapte de natură contravenţională, săvârşite prin continuarea propagandei electorale. Primul asemenea caz a fost sesizat pe raza municipiului Gheorgheni, iar în urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că acesta se confirmă, situaţie în care a fost aplicată o sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 de lei. În celelalte 3 cazuri, unul la Vlăhiţa şi două la Odorheiu Secuiesc, imediat după momentul sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice în vederea soluţionării, acestea fiind în curs de verificare, în mod prioritar”, se arată într-un comunicat al IPJ Harghita.
Sursa citată a mai precizat că a fost înregistrat şi un caz medical la o secţie de votare, un votant de 69 de ani având nevoie de îngrijiri medicale, în municipiul Odorheiu Secuiesc.
„Structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân în continuare la datorie, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului electoral şi respectarea legislaţiei, în toate domeniile”, se arată în comunicatul citat.