Într-o conferință de presă, ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat că amenzile pentru comercializarea voucherelor de vacanță, cât și pentru hotelierii care acceptă vouchere ale căror nume nu coincid cu cele ale beneficiarilor pot ajunge la 27.000 lei.
Potrivit ministrului, voucherele au fost achiziţionate, urmând să fie distribuite beneficiarilor, respectiv 1,2 milioane de persoane. Valoarea unui voucher de vacanţă este de 1.450 de lei, fiind aplicat un impozit de 10%. Totodată, a fost adusă în discuție și maniera în care această practică se va derula în 2019.
”Pentru anul viitor, în Legea Salarizării, e prevăzută o sumă, în contextul în care beneficiarul trebuie să vină cu dovada că a cheltuit suma respectivă într-o unitate de cazare din România. Sunt discuții, poate vor fi chiar unele modificări”, a punctat Trif.
Oficialul a mai spus că, pe o piaţă liberă, operatorii din turism pot alege să lucreze cu toţi cei trei emitenţi de vouchere sau doar cu unul singur.
Prezent la eveniment, Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a declarat că ”mediul de afaceri privat este pentru continuarea acestei politici”.