Clienții celor mai mari furnizori de energie din România, trași pe sfoară?
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) informează, într-un comunicat, că a aplicat amenzi contravenționale în valoare de 1.110.000 lei furnizorilor de energie electrică.
Astfel, ANRE scrie că a demarat acțiuni de control la furnizori pentru a verifica următoarele aspecte, în contextul liberalizării pieței de energie electrică.
ANRE a demarat acțiuni de control la furnizori
- respectarea frecvenței de emitere a facturii pentru energia electrică furnizată clienților finali alimentați în regim de serviciu universal;
- modalitatea de facturare în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură de către operatorul de rețea;
- informarea clienților casnici din portofoliu cu privire la oferta pentru serviciu universal, ofertele concurențiale proprii aplicabile precum şi la dreptul clienților de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.
„În urma finalizării acțiunilor de control, s-au constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieței de energie electrică, și s-au aplicat sancțiuni după cum urmează:
- ENEL ENERGIE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților;
- ENEL ENERGIE MUNTENIA a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților;
- CEZ VÂNZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsurare;
- E.ON ENERGIE ROMANIA a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 210.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind informarea clienților și frecvența de emitere a facturii;
- ELECTRICA FURNIZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 300.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind frecvența de emitere a facturii și facturarea în perioada cuprinsă între două citiri consecutive ale aparatului de măsură.
Facem mențiunea că sumele aferente sancțiunilor aplicate de ANRE se constituite integral ca venit la bugetul de stat”, a transmis ANRE în comunicatul respectiv.