Costel Alexa, ministrul Mediului, a declarat, luni seară, la Digi24, că Primăria Municipiului București va plăti o amendă cuprinsă între 100.000 și 400.000 de euro până când problema poluării va fi rezolvată.
”Nu știu cum au primit bucureștenii invitația doamnei Firea și care au simțit cum se schimbă viața în București. Rolul oricărei administrații este să asigure condiții de viață tuturor bucureștenilor (…) Poluarea din București a fost din ce în ce mai mare și alarmantă de la an la an (…) Primăria Capitalei, care nu a reușit să convingă Comisia Europeană că situația se îmbunătățește, și care se află în situația de contencios acum, așteaptă verdictul comisiei. Amenda va fi între 100.000 și 400.000 de euro până când situația va fi remediată”, a transmis Costel Alexa.
Cetățenii Municipiului București respiră 1 din 5 zile aer poluat cu mult peste limita acceptată
În plus, ministrul mai precizează și că în fiecare an, au existat mai multe zile în care s-a depășit limita maximă de poluare. Potrivit acestuia, în București, cetățenii respiră 1 din 5 zile aer poluat cu mult peste limita acceptată.
”E alarmant ca de la an la an să avem atât de multe zile cu depășiri (ale limitei maxime de poluare, n.red.). În 2013 am avut 24 de zile cu depășiri. În 2018 avem peste 70 de zile. Asta înseamnă că 1 din 5 zile bucureștenii respiră aer cu depășiri ale poluării (…) Plângerea penală împotriva mea nici nu îi însănătoșește pe bucureșteni, nici nu îmbunătățește aerul din București”, a mai spus ministrul Mediului.
Primăria Capitalei nu a primit nici măcar o dată amendă
Pe de altă parte, Alexa susține că în ultimii 5 ani Garda de Mediu nu a sancționat nici măcar o dată Primăria Capitalei pentru depășirea limitei maxime a poluării.
”În ultimii 5 ani, Garda de Mediu nu a sancționat niciodată Primăria Capitalei. Nici măcar o sancțiune”, a declarat Alexa.
De asemenea, Costel Alexa a precizat și că în funcția de șef al Gărzii de Mediu ar trebui să ajungă o persoană care nu are apartenență politică și care să aducă plus valoarea cetățenilor Capitalei.
”Ne dorim o persoană care să aibă un profil care să corespundă așteptărilor cetățenilor și să aducă plus valoare. Trebuie făcută prevenție, dar trebuie și sancțiuni unde au existat derapaje. Astăzi nu iau în calcul și n-ar avea cum să ajungă șef al Gărzii de Mediu un om politic pentru că este funcționar public și funcționarii publici nu au apartenență politică”, a mai spus ministrul Mediului.