Termenul de conformare a fost amânat de parlamentari până la data de 1 februarie 2020 și deși această lege a fost adoptată încă de la data de 22 octombrie, nu a fost trimisă președintelui Iohannis pentru promulgare. Astfel cei care nu sunt autorizați riscă să primească amenzi începând de mâine, scrie avocatnet.ro.
Amenzile în acest caz pentru cei care sunt prinși fără autorizație sunt cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei și, în plus, șoferii vor rămâne și fără talonul și plăcuțele de înmatriculare.
Sumele se ridică la 10.000-30.000 de lei dacă șoferul este și cel care deține firma, persoana fizică autorizată sau întreprinderea individuală/familială prin care se face ridesharing.
Până în prezent doar trei din cele patru aplicații de ridesharing au primit avizul: Uber, Bolt și Clever. Yango nu a primit încă avizul, astfel că de mâine ar trebui să oprească activitatea până la intrarea în legalitate.
Activitatea de ridesharing a fost reglementată în vară prin intermediul OUG 49/2019, după lungi discuții cu firmele care au aplicații de transport alternativ și reprezentanții taximetriștilor.