Controalele oficiale au fost efectuate în: unităţi de depozitare a produselor de origine animală autorizate/înregistrate sanitar veterinar, pieţe agro-alimentare, unităţi de tip hipermarket/supermarket, unităţi de comercializare a produselor alimentare de origine animală, acţiuni de control în trafic, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.
Ca urmare a neregulilor descoperite în timpul controalelor, desfăşurate în acest interval, au fost aplicate 258 de sancţiuni contravenţionale, 154 avertismente în valoare de 528.289 de lei precum şi 5 ordonanţe de suspendare a activităţii.
Au fost retrase de la comercializare 21.963 de kg de produse alimentare (de origine animală şi non-animală), care erau improprii pentru consumul uman.
Dintre deficienţele identificate şi sancţionate, se numără: comercializarea de produse alimentare fără elemente de identificare, etichetate sau ambalate necorespunzător; comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor de igienă sau în spaţii neînregistrate sanitar veterinar; comercializarea produselor alimentare în spaţii neautorizate sanitar veterinar; manipularea necorespunzătoare a ustensilelor şi a veselei în blocul alimentar; depozite supraaglomerate, depozitare în condiţii de temperatură sau igienă necorespunzătoare; lipsa documentelor care să ateste conformitatea sau trasabilitatea produselor; neasigurarea lanţului frigorific; comercializare de animale, în targ, fără a fi însoţite de documente sanitare veterinare şi neidentificate; transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neînregistrate sanitar veterinar.