Cele mai multe investigaţii deschise vizează cartelurile (zece), urmate de investigaţii privind abuzul de poziţie dominantă (trei).

Investigaţiile vizează, printre altele, sectoare precum: producerea şi comercializarea de energiei electrice, producţia şi/sau comercializarea ouălor de consum, producţia imunoglobulinelor normale umane, comercializarea de produse şi echipamente din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, servicii conexe aferente gazelor naturale etc.

Autoritatea de concurenţă a finalizat în anul anterior 15 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, cu trei mai puţine faţă de 2017. Din cele 15 investigaţii finalizate, 33% au reprezentat cartelurile.

De asemenea, în 2018, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 435.194.856 lei (93 milioane euro), cu 253,5% mai mult decât în anul anterior, faţă de amenzi de 123.114.190 lei aplicate în 2017.

Este al doilea an ca valoare cumulată a amenzilor. Singurul an cu amenzi mai mari decât această sumă din 2018 a fost 2011, când companiile petroliere primit o amendă record de 880 milioane lei (peste 200 milioane euro) reprezentând 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010. Companiile amendate atunci au fost OMV Petrom, OMV Petrom Marketing SRL, Rompetrol Downstream, ENI Romania (care opera benzinăriile Agip), MOL Petroleum şi Lukoil Romania.

„Tot mai multe companii primesc o reducere a sancţiunilor, ca urmare a recunoaşterii faptului că au încălcat Legea concurenţei. Acest lucru arată că avem dovezi forte bune, cazuri solide, lucru confirmat şi de instanţă”, a anunţat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Anul trecut, patru companii au aplicat la programul de clemenţă, ceea ce înseamnă că nu doar că şi-au recunoscut vina, dar au venit şi cu dovezi. Astfel, patru companii (Japan Radio Co. Ltd., Alphatron Marine B.V., Euroins România, Christian Tour) au aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi ce au condus la soluţionarea cazului.

 

Au fost sancţionate 74 de companii sau asociaţii, dintre care aproximativ jumătate au recunoscut încălcarea legii şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor.

Din totalul amenzilor, cele mai multe au fost aplicate pentru formarea cartelurilor, 62,1%, pentru înțelegeri verticale 22.2% și pentru abuz de poziție dominantă 15%;

„Anul 2018 ocupă locul II în clasamentul celor mai mari amenzi aplicate de Consiliul Concurenței, pe locul I fiind anul 2011, cu amenzi totale în valoare de 1.246.641.324 lei, iar pe locul III s-ar afla amenzile aplicate în anul 2015, de 239.680.544 lei”, a anunţat autoritatea de concurenţă.

La sfârşitul anului 2018, Consiliul Concurenţei avea în derulare 37 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei, cu una mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 21 dintre investigaţiile în desfăşurare la 31 decembrie 2018 vizau înţelegeri de tip cartel, iar 11 aveau ca obiect abuzul de poziţie dominantă.

În 2018, au fost finalizate patru anchete sectoriale (lemn, comerț online, gaze naturale, ape minerale).

La sfârşitul anului erau în derulare 11 anchete sectoriale/studii, dintre care 3 au fost declanşate în 2018: medicamente fără prescripţie medicală, economia colaborativă – sharing economy şi efectele platformelor de tip BigData asupra concurenţei).

În plus, în 2018 s-au desfăşurat 15 inspecţii inopinate la 55 de sedii şi puncte de lucru.

A doua inspecţie inopinată efectuată pe teritoriul altor state membre UE (Italia, Belgia), în cadrul investigației privind posibilă înțelegere pe piaţa imunoglobulinelor umane simple.

Pe parcursul anului 2018, Consiliul Concurenţei a autorizat 57 de concentrări economice, cu trei mai puţine faţă de anul trecut. Din cele 57 de tranzacţii analizate, 2 au fost autorizate cu condiţii: Pentru a putea prelua Betty Ice, Unilever South Europe SA s-a angajat să retragă un număr de vitrine frigorifice amplasate în spaţiile partenerilor Unilever sau Betty Ice din segmentul comerţului tradiţional; Glebi Holdings PLC a preluat A&D Pharma, cu condiția de a cesiona 18 farmacii Arta din București și Timișoara.
Consiliul Concurenţei a avut calitatea procesuală în 237 dosare privind concurenţa, faţă de 189 în 2017.

 

Procentul hotărârilor Înaltei Curţi de Casație și Justiție, favorabile Autorităţii de Concurenţă este 94%, în creştere cu 4,4% faţă de anul anterior.

Anul trecut, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut 94% din valoarea totală a amenzilor contestate.

Consiliul Concurenţei a analizat 122 acte normative sub aspectul incidenței cu reglementările din domeniul ajutorului de stat.

De asemenea, a emis aviz din punct de vedere al conformității cu reglementările europene în domeniu pentru 77 măsuri de ajutor de stat și de minimis, ce implică fonduri europene și naționale în valoare totală de 18,7 miliarde lei 4,04 (miliarde euro).

În anul 2018, au fost finalizate prin decizie de autorizare din partea CE, respectiv prin scrisori de confort, următoarele cazuri:
–   Aeroportul Internațional Bacău – Decizie de autorizare a Comisiei Europene pentru încredințarea, către Aeroportul Internațional Bacău, a unui serviciu de interes economic general;
–    Închideri mine de cărbune – Decizie de autorizare a Comisiei Europene pentru  modificarea Planului de închidere pentru România şi a ajutorului de stat autorizat anterior;
–    Scrisoare de confort referitoare la aplicabilitatea regulilor comunitare privind relocarea, în contextul deschiderii unei noi fabrici de producție echipamente electrocasnice în România (cazul Bosch);
–    Scrisoare de confort privind asigurarea discontinuității în procesul de vânzare a activelor Oltchim, scrisoare care conferă cumpărătorului certitudine cu privire la neimputabilitatea unui posibil ajutor de stat incompatibil.

Noi atribuţii

Ca urmare a recomandărilor OECD, s-a înfiinţat Consiliul Naţional de Supraveghere în domeniul Naval, care va funcţiona în cadrul Consiliului Concurenţei şi care va avea un rol de supraveghere a aplicării legislaţiei din domeniu şi de sancţionare a posibilelor încălcări ale normelor concurenţiale.

În 2018, Consiliul Concurenţei a elaborat 182 de avize, opinii şi puncte de vedere în ceea ce privește concurența, ajutor de stat și concurență.

În 2018, autoritatea de concurență a emis 32 de puncte de vedere solicitate de autorităţi contractante referitoare la excluderea unor ofertanţi din procedura de achiziţie publică, față de 35 de puncte de vedere emise în anul anterior.