America ar putea fi atacată! Lovitura s-ar putea da chiar în capitala Statelor Unite

acordul nuclear

Iranul se pregătește să lovească SUA chiar în Washington! Mass media americane au prezentat un scenariu desprins din filmele cu teroriști, citând doi agenți ai serviciilor de informații americane, care sub protecția anonimatului au dezvăluit informațiile pe care le deține Agenția pentru Securitate Națională din Statele Unite.

Iranul s-ar fi pregătit să lovească SUA chiar în Washington, ca răspuns la asasinarea generalului Qasem Soleimani.

Ar fi vizat inclusiv unul din capii armatei SUA, generalului american Joseph M. Martin.

Informații despre un atac sinucigaș

Agenția pentru Securitate Națională din Statele Unite ale Americii a interceptat, în ianuarie anul curent, comunicații ale Gardienilor Revoluției în care se discuta despre atacarea bazei militare Fort McNair din Washington DC, pe modelul „atacului asupra distrugătorului american USS Cole”.

Se deduce astfel că iranienii ar fi plănuit un atac sinucigaș.

Mai mult, iranienii au discutat chiar și despre asasinarea generalului american Joseph M. Martin.

Acesta din urmă este locțiitorul șefului Statului Major al US Army. Convorbirea conține și discuții despre infiltrarea agenților iranieni în baza militară.

Se poate face supoziția că o asemenea țintă ar reprezenta răspunsul pe care Teheranul tot amenință că îl va da după asasinarea influentului general iranian Qasem Soleimani, arhitectul politicii externe iraniene, pe 3 ianuarie 2020, în Irak, ca urmare a unei operațiuni a US Army, scrie defenseromania.ro, citând Fox News, care are informațiile de la doi agenți ai serviciilor de informații americane.

Atacul asupra distrugătorului USS Cole

După asasinarea generalului iranian, Teheranul a ripostat și a atacat o bază militară din Irak unde erau dislocate trupe americane și ale coaliției antiteroriste. Atacul nu s-a soldat însă cu victime sau cu pagube materiale majore.

Pentagonul și Agenția pentru Securitate Națională nu au confirmat, dar nici infirmat cele apărute în presă, refuzând să răspundă.

În ceea ce privește planul iranienilor de a organiza un atac sinucigaș pe teritoriul SUA, pe modelul atacului terorist asupra distrugătorului USS Cole, trebuie să menționăm că incidentul a avut loc în 12 octombrie 2000 și a fost organizat de Al Qaeda.

Se întâmpla în Golful Aden din Yemen, unde USS Cole a fost realimentat. Atunci, o ambarcațiune sinucigașă de mici dimensiuni s-a apropiat de distrugător pe care l-a bombardat.

În urma exploziei 17 marinari americani au decedat și alți 34 au fost răniți, americanii depunând eforturi uriașe pentru a ține distrugătorul pe linia de plutire.