«Problemele din sectorul financiar au fost agravate de politica Rezervelor Federale de reducere constantă a dobânzilor.»

Pe măsură ce actuala recesiune se adânceşte, o întrebare repetată iar şi iar nu ne dă pace: cum a fost posibil ca un astfel de cutremur al pieţelor financiare să aibă loc într-o economie puternică? Mulţi susţin că a fost vorba de lăcomie. Alţii menţionează neaplicarea legii de către organismele de reglementare. Poate că vina le aparţine oamenilor obişnuiţi, a căror lipsă de instruire în chestiuni financiare i-a făcut să ia decizii iresponsabile. Toţi aceşti factori au jucat un rol, însă elementele determinante probabil că au fost politica monetară a Rezervelor Federale (Fed) şi stimularea de către guvern a proprietăţii private asupra locuinţelor.
Problemele din sectorul financiar au fost agravate de politica Fed de reducere constantă a dobânzilor. În anii ’90, când economiile din fostul bloc sovietic au intrat în circuitul economic mondial, iar China şi India ­şi-au început expansiunea, producţia a cres­cut dramatic pe tot globul, reducând ameninţarea inflaţiei. Aceasta a permis băncilor centrale din toată lumea să scadă dobânzile fără a se preocupa, cum fac în mod normal, de inflaţie. În 2001, Fed a coborât rata dobânzii de politică monetară de la 6,5% la 1,75% în mai puţin de 12 luni, ceea ce a făcut ca accesul la creditare să fie ieftin. Reacţia oamenilor era de aşteptat: s-au împrumutat şi s-au tot împrumutat, au cumpărat şi au tot cumpărat.

În acelaşi timp, guvernul american a susţinut achiziţionarea de noi locuinţe. A încurajat com­­paniile Fannie Mae şi Freddie Mac (organizaţii private susţinute de guvern) să acorde mai multe credite şi a redus nivelul minim al rezervelor obligatorii la 2,5%. Însemna că aceste companii puteau da 97,50 de dolari ca împrumut ipotecar pentru fiecare 2,50 de dolari de care dispuneau, sub formă de capital, pentru a acoperi posibilele credite neperformante. Pon­­derea proprietarilor în totalul ocu­panţilor de locuinţe a urcat la 69%, de la media tipică de 64% pe durata unui interval de 35 de ani. Între 2001 şi 2004, numărul creditelor subprime a crescut de peste trei ori, reprezentând 37% din totalul creditelor ipotecare de pe segmentul rezidenţial. În 2006, împrumuturile subprime reprezentau 48% din toate creditele ipotecare.

Un deceniu de reducere a dobân­zilor – la care s-a adăugat politica guvernamentală  – a dat naştere unui coşmar. Raportul mediu dintre preţurile locu­in­ţelor şi venituri a urcat de la 3:1 la 4:1. Preţurile locuinţelor au urcat cu 80% în câţiva ani. În 2004, în faţa ameninţării inflaţiei, Fed a început majorarea dobânzii de intervenţie, care a crescut până în 2006 la 5,25%. Cererea pentru locuinţe a scăzut, iar preţurile au coborât cu 25% în circa doi ani. Valoarea multora dintre activele aflate la baza miilor de miliarde de dolari în credite ipotecare era mai mică decât valoarea nominală a împrumuturilor, punând în pericol bănci şi întregul sistem financiar.

Analiza cauzelor complexe ale acestui dezastru abia a început. S-ar putea să fie nevoie de câteva decenii pentru a descoperi adevăraţii vinovaţi. Între timp, coşmarul din prezent continuă, în vreme ce economia încearcă să-şi regăsească echilibrul şi normalitatea.

George Vredeveld este director al Economics Center for Education & Research şi Alpaugh Professor of Economics la College of Business, University of Cincinnati.