America e în stare de alertă! Dezastru în cea mai mare putere a lumii: Va fi o catastrofă

Sursă: Dreamstime

Ed Rensi, fostul CEO al McDonald's, susține că în America resimte „foarte acut” lipsa forței de muncă, pe fondul unei combinații de evenimente, și afirmă că situația va deveni „un adevărat coșmar”. Lucrurile se vor complica în viitorul apropiat.

Rensi a avertizat, de asemenea, că locurile de muncă vacante, pe fondul actualei penurii a forței de muncă, vor duce la o „catastrofă”, relatează FoxBussiness.

Comentariile sale vin la scurt timp după ce presa a dezvăluit că un număr record de americani și-au părăsit locurile de muncă în noiembrie 2021, un lanț de șocuri persistente de pe piața muncii făcând tot mai dificilă ocuparea posturilor vacante.

4,5 milioane de americani și-au părăsit slujbele în noiembrie 2021

Departamentul Muncii a anunțat la începutul anului că 4,5 milioane de americani, adică aproximativ 3% din forța de muncă din SUA, și-au părăsit slujbele în noiembrie 2021, egalând nivelul maxim din septembrie. Cifrele sunt în creștere, față de cei 4,2 milioane de americani care au renunțat la job în octombrie și depășește recordul anterior, de 4,4 milioane, din septembrie. Nivelul pre-pandemie a fost de aproximativ 3,6 milioane.

Între timp, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut, în mod neașteptat, la 10,6 milioane, la sfârșitul lunii noiembrie. Datele au fost adunate înainte ca varianta extrem de contagioasă, Omicron, să înceapă să perturbe economia SUA.

Demisii în serviciile de cazare și alimentație, asistență medicală și transporturi

Cele mai multe demisii din noiembrie s-au înregistrat în servicii de cazare și alimentație, asistență medicală și asistență socială, transporturi, locuințe și utilități. Majoritatea oamenilor au renunțat la job pentru un nou loc de muncă.

Va fi o catastrofă!

Rensi crede că, dacă tendința „continuă în același fel, vom asista la o catastrofă din ce în ce mai mare”.

Noile date subliniază modul în care angajații renunță la locul lor de muncă pentru salarii mai bune, condiții și program de muncă mai bune, în timp ce unele companii ademenesc noii lucrători cu salarii mai mari, ca parte unui fenomen, numit „Marea Demisie”.

Rensi a subliniat un alt factor, care crede că este trecut cu vederea: numărul mare de pensionări care contribuie la această problemă. El crede că numărul pensionarilor va fi și mai mare, iar numărul slujbelor vacante va crește astfel, accentuând lipsa de forță de muncă.

Pandemia contribuie la această problemă

Pandemia contribuie la această problemă, a avertizat el:„Această nouă variantă a virusului îi determină pe oameni să stea acasă pentru că sunt bolnavi și cer ajutor de șomaj, iar indemnizațiile de șomaj sunt foarte mari, așa că nu există niciun motiv să se întoarcă la muncă”.

Pe măsură ce cazurile de COVID-19 au crescut, multe baruri și restaurante au anunțat închideri temporare, servicii modificate sau cerințe de vaccinare – decizii dificile care au pus la grea încercare această industrie încă din primele zile ale pandemiei. ”Vom asista la o schimbare majoră în industria restaurantelor și în alte întreprinderi mici din cauza acestei penurii”, spune Ed Rensi.