„America First” și „Sultanul” Erdogan pe un trend de coliziune!

Interesant, ziarul turc Daily Sabah a scris în iunie, citând un studiu Pew, că 87% dintre turci cred că Biden „nu face ceea ce trebuie în privința afacerilor mondiale”, dar, în același timp, 86% credeau că ”Trump nu ar face nici el ceea ce trebuie dacă este ales”.

Ce însemnă relația Turciei cu Siria?

Să luăm pe rând problemele pe care Erdogan le are de rezolvat în relația sa cu noua administrație Trump. Turcia își dorește o reconcilierea cu președintele sirian Bashar al-Assad și o posibilă retragere a SUA din nordul Siriei, potrivit declarațiilor recente ale președintelui turc Recep Tayyip Erdogan și ale ministrului Apărării Yasar Guler. Comentariile au fost făcute imediat după summitul COP29 de la Baku, în cadrul zborului de întoarcere la Ankara, către ziariști prezenți în avion.

Așa se procedează în lumea civilizată, nu numai în cea occidentală, președintele ia omenii de afaceri și jurnaliști în avionul prezidențial.  Comentariile au venit pe fondul speculațiilor că Erdogan a protestat împotriva liderului sirian pentru eforturile de reconciliere între Ankara și Damasc, după ce președintele turc a ratat discursul lui Assad la un summit regional la care ambii lideri au participat la Riad. Turcia a sprijinit grupurile armate de opoziție siriene care luptă pentru răsturnarea lui Assad de la începutul războiului civil sirian, dar Erdogan a renunțat public la obiectivul țării sale de a-l înlătura pe Assad și și-a exprimat disponibilitatea de a se reconcilia cu Damascul.

Forța Ankarei pentru un dezgheț cu Damascul nu a reușit să dea rezultate tangibile până acum, întrucât guvernul sirian a condiționat progresul în discuții de retragerea forțelor turce de pe teritoriul sirian. Turcia controlează, în țara sfâșiată de război, o mare parte din teritoriul din nordul Siriei, ca urmare a cinci incursiuni terestre între 2016 și 2020.

Incursiunile au vizat în mare parte eradicarea Forțelor Democratice Siriene, un grup armat aliat cu SUA și condus de kurzi, pe care Ankara îl echivalează cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care desfășoară o campanie armată pentru autonomia kurdă, în interiorul Turciei din 1984. PKK este considerată o organizație teroristă în Turcia, în schimb pentru Uniunea Europeană și Statele Unite, Forțele Democratice Siriene (SDF) sunt principalul aliat al coaliției internaționale conduse de SUA împotriva grupării Stat Islamic din Siria. Turcia a presat în continuu Washingtonul să pună capăt alianței și să retragă trupele americane din nordul Siriei renunțând totodată la sprijinul militar dat acestora.

Este posibilă o schimbare în relația Turcia-Siria sub administrația Trump?

O schimbare sub Trump? În mod sigur. Victoria electorală a lui Donald Trump îl va obliga pe Assad să-și recalibreze poziția. În timpul primului său mandat la Casa Albă, președintele ales a decis să retragă aproximativ 900 de soldați americani din nordul Siriei și să dea verde unei operațiuni militare turcești împotriva Forțelor Democratice Siriene. Retragerea din Siria a avut loc pe fondul protestelor din partea Congresului la acea vreme.

Trump a motivat decizia de retragere, șocând, liderii europeni cât și pe proprii consilieri și membri ai parlamentului susținând că lupta împotriva ISIS s-a încheiat în mare măsură și că lupta împotriva rămășițelor jihadiștilor radicali poate fi gestionată de Turcia și Siria. Toate acestea se găsesc într-un memoriu al lui John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump între 2018 și 2019. La vremea respectivă consilierii lui Trump au motivat prezența americană în Siria prin aceea că aceasta contrabalansa prezența Iranului acolo. Era clar că Iranul și Rusia erau principalii susținători ai Damascului și căutau retragerea SUA din Siria. Rusia, care are o serie de baze militare critice în Siria (Latakia și Tartus), joacă, de asemenea, un rol de mediere între Ankara și Damasc.

Ministrul  turc de externe Hakan Fidan și ministrul rus de externe Serghei Lavrov au discutat, în octombrie, la Forumul Diplomatic Antalya, despre evoluțiile bilaterale și regionale dar și într-un apel telefonic recent. Erdogan este interesat de menținerea unei relații bune cu Kremlinul el vizând o poziție de mediator și de participant la reconstrucția Ucrainei după încheierea conflictului. Președintele ales Donald Trump l-a numit pe reprezentantul Mike Waltz (R-FL) drept următorul său consilier pentru securitate națională, o fostă Beretă Verde, fost angajat al Pentagonului, membru al Comitetului Serviciilor și membru al Comitetului de afaceri externe și Intelligence din Camera Reprezentanților, adăugând astfel un alt șoim Republican pentru Israel și Iran, care, în general, va adopta opiniile conservatoare tradiționale despre politica externă a echipei sale de securitate națională. Waltz a fost profund implicat în problemele de politică externă și de securitate națională de pe Hill/Deal (cum este numită în jargonul diplomatic clădirea Congresului) și înainte de a ajunge în funcția electorală.

Personal, cred că Trump va insista cu tărie asupra acestui lucru în timpul noului mandat și că poate retrage trupele americane din Siria și din regiune. Să fie clar Siria este una din principalele amenințări în relația dintre SUA-Turcia. Să nu uitam ultima acțiune a PKK la o fabrică de armament din Turcia. O problemă-cheie este sprijinul SUA pentru YPG (Unitățile de Protecție a Poporului) /PYD (Partidul Unității Democrate), pe care Turcia îl consideră filiala siriană a PKK și care este o coaliția de grupuri susținută de SUA, care luptă împotriva rămășițelor grupării Statului Islamic.

Turcia susține că armele furnizate de SUA acestei miliții kurde ajung să fie folosite împotriva țintelor turcești. Încă un element care deranjează în această relație este sprijinul acordat de Ankara grupării Hamas.  Într-adevăr, în 2017, Trump a oferit Israelului și mai mult sprijin decât Biden, susținând anexările Israelului în Ierusalimul de Est și pe Înălțimile Golan, ambele considerate ilegale conform dreptului internațional. De asemenea, Trump a mutat Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, în 2018, pentru a condamna Turcia și aproape orice altă țară musulmană. În condițiile în care războaiele încă fac ravagii în Gaza și Liban, sprijinul Turciei pentru un Hamas decimat și cauza palestiniană ar putea să nu dea bine în cabinetul lui Trump și la aliații din Congres, dintre care mulți se așteaptă ca Administrația Trump să adopte o atitudine pro-Israel de linie dură.

Există chimie între Erdogan-Trump?

Renunțarea la Acordul nuclear din 2015, impunerea de sancțiuni suplimentare Iranului și vizarea comandanților militari iranieni din Siria și Irak – creează riscuri suplimentare pentru Ankara în cadrul legăturilor sale cu Washingtonul. Cea mai importantă îmbunătățire a relațiilor dintre Turcia și SUA va fi chimia prezidențială dintre cei doi lideri. Președintele Erdogan a încercat din greu să-l curteze pe președintele Joe Biden, fără succes.

Acest lucru se va schimba pentru că știm de data trecută că Trump și Erdogan avea o chimie uimitoare. Știm bine că Trump este tranzacțional. Nu-i pasă de ideologie. Erdogan poate face afaceri mai ușor. Poate că va fi un impediment și anume nevoia constantă de laude pentru Trump care o să-i pună în dificultate pe politicienii turci. Dar în mod sigur se pot adapta pentru că Trump poate fi ”gestionat”. Nu este cazul să spun mai multe.  În cazul în care Statele Unite și-ar retrage trupele din Siria sub conducerea lui Trump și într-un mod care să nu dezavantajeze Turcia față de Iran, Rusia și regimul președintelui sirian Bashar Al-Assad, atunci relația Ankara-Washington ar avea de beneficiat. Turcia se așteaptă să fie implicată în soluțiile conflictelor regionale ca aliat al SUA. Cred că va fi important ca noua administrație să profite de această oportunitate și să beneficieze de puterea geostrategică a Turciei.

După Uniunea Europeană, principalii parteneri comerciali ai Turciei sunt Rusia, China și Statele Unite. Scăderea tensiunilor dintre Est și Vest ar permite Turciei să-și extindă legăturile cu ambele părți și ar ajuta-o să-și dezvolte amprenta geopolitică și comercială în Africa și Asia, precum și în cele două Americi. Și acum un ultim aspect: de ce oare Pompeo nu mai capătă o poziție în noul cabinet Trump?. În   noiembrie 2020, Pompeo i-a jignit pe birocrații turci prin insistența sa de a vizita pe patriarhul grec ortodox Bartolomeu, cu sediul la Istanbul, fără a parcurge protocoalele diplomatice adecvate cu oficialii turci. De atunci, oficialii turci de securitate națională l-au considerat pe Pompeo ca un element toxic. Să fie ăsta motivul? Nu știm dar era a doua oară, prima înfruntare a lui Pompeo derulându-se în timpul întâlnirii one-on-one/față în față între vicepreședintele Pence și președintele Erdogan. Un alt post important este cel de ambasador al SUA în Turcia. Cine îl va ocupa?

Lupta pentru avioanele F-35 continuă!

Vă reamintesc că în 2018 Trump a reacționat pe rețele sociale că va distruge economia Turciei atunci când instanțele turce nu l-au eliberat pe pastorul american Andrew Brunson. Andrew Brunson a fost implicat în înființarea de biserici, instruire, ajutor pentru refugiați și o casă de rugăciune în Turcia timp de 23 de ani, până când a fost acuzat pe nedrept de terorism în octombrie 2016. După aceasta, Andrew a fost ținut timp de doi ani în închisorile turcești.

Din cauza unei mișcări de rugăciune la nivel mondial și a presiunii politice semnificative din partea guvernului SUA, el a fost în cele din urmă condamnat și apoi eliberat dramatic în octombrie 2018. De ce a fost eliberat? Pentru că Donald Trump a semnat Legea împotriva adversarilor Americii prin sancțiuni (CAATSA) în 2017, deschizând calea ca Turcia să fie sancționată pentru achiziționarea sistemelor de apărare antiaeriană S-400 de fabricație rusă și să fie ejectată din programul de luptă al avioanelor de generația a cincea F-35 în 2019. Industriile turcești de apărare produceau piese critice pentru F-35 înainte de expulzare.

Turcii știu foarte bine posibilitățile lui F-35. Vorbind despre tehnologia stealth și capacitățile radar ale aeronavei, știm că tehnologia radarului, F-16 are o rază de acțiune de 80 de kilometri, în timp ce raza de acțiune a lui F-35 se extinde până la 250 de kilometri. Imaginați-vă un scenariu în care F-35 și F-16 zboară unul spre celălalt. Ești în F-16 și nu vezi nimic la orizont. Între timp, pilotul din F-35 te poate vedea clar, ca și cum s-ar uita într-o oglindă. Blochează ținta (setează coordonatele) și trage o rachetă. S-ar putea să vezi doar racheta venind în calea ta, dar nici măcar nu poți vedea aeronava inamică.

Turcia a devenit parte a programului F-35 la 11 iulie 2002, al șaptelea partener internațional în programul Joint Strike Fighter (JSF), alăturându-se Regatului Unit, Italiei, Țărilor de Jos, Canada, Danemarca și Norvegiei când a semnat un memorandum de înțelegerea (MOU) pentru dezvoltarea sistemului F-35, o fază inițială a JSF. În anul 1997 când se negocia încă participarea în programul JSF am avut o discuție la Pentagon cu subsecretarul de stat pentru Achiziție Tehnologie și Logistică al Pentagonului dr. Paul Kaminsky care mi-a spus ca România ar putea intra în program cu un cost modest, ar avea informații despre derularea acestuia și asta ar conta la finalizarea lui dacă am dori să achiziționăm acest tip de avion. Am transmis la București prin apel telefonic făcut de la Universitatea de Apărare a SUA, unde eram student. Am aflat ulterior că propunerea a fost respinsă de cabinetul Ciorbea din lipsă de fonduri. Asta este ”România eternă și fascinată”.  Este important de menționat că Turcia a fost una dintre țările furnizoare de componente în programul F-35 și a primit livrarea primei sale aeronave în 2018 în Statele Unite.

Dar Turcia a fost scoasă din proiect în 2021, din cauza achiziționării de către Ankara a sistemului rusesc de rachete S-400, iar aeronava nu a părăsit niciodată SUA. Astfel în criză de avioane modernizate Turcia a pledat pentru achiziția F-16 Block 60, un avion de generație 4,5, pe care l-au considerat o variantă mai potrivită. Fac o nouă mențiune și anume faptul că  pe 20 iunie 2018, a avut loc o ceremonie la facilitățile Lockheed Martin din Texas pentru a marca livrarea primei aeronave ca parte a proiectului F-35. La ceremonia de atunci a participat șeful Subsecretariatului din Turcia pentru Industria de Apărare (redenumit ulterior Președinția Industriei de Apărare/ SSB). Era de așteptat ca aeronava să fie adusă în Turcia în 2019, după finalizarea pregătirii piloților; totuși, acest lucru nu a avut loc niciodată deoarece administrația americană a eliminat oficial Turcia din programul F-35 Joint Strike Fighter.

SUA au susținut că integrarea unui sistem de apărare rusesc într-un cadru sistemului NATO de apărare radar al Alianței ar pune în pericol securitatea acesteia. Neputând achiziționa F-35, Turcia a decis să-și modernizeze flota veche de F-16. Cu toate acestea, acest plan s-a confruntat cu obstacole din cauza restricțiilor puse de SUA. În cele din urmă, Turcia a reușit să înlăture unele dintre aceste bariere aprobând aderarea la NATO a Suediei și Finlandei. Drept urmare, SUA au ridicat restricțiile privind vânzarea de avioane F-16 și kituri de modernizare către Turcia. Între timp, Turcia continuă să-și arate interesul pentru achiziționarea a 40 de avioane Eurofighter Typhoon, chiar dacă SUA avansează cu o vânzare de 23 de miliarde de dolari de avioane de luptă F-16 către Ankara.

Erdogan și ambiția sa de a avea un avion de luptă turcesc: TAI KAAN!

Erdogan are însă o mare ambiție ca Turcia să producă propriul avion de vânătoare de generația a V-a. Avionul TAI KAAN este un avion de luptă stealth avansat cu două motoare, aflat în prezent în curs de dezvoltare de către Turkish Aerospace Industries. Compania britanică BAE Systems acționează ca subcontractant pentru acest proiect ambițios. Principalele obiective ale programului KAAN includ înlocuirea aeronavei F-16 vechi aflate în prezent în serviciu Forțele Aeriene Turce și, eventual, oferirea aeronavei pentru export în alte țări.

Cu toate acestea, proiectul se confruntă cu provocări, deoarece un lanț de aprovizionare fiabil pentru motoarele necesare pentru KAAN nu a fost încă stabilit și problemele financiare continuă să fie o preocupare. Și totuși Biden a încercat reintroducerea Turcie în programul F-35. Deși pentru mine este greu de înțeles cum ar justifica Casa Albă că ar dori să înarmeze Turcia cu aceste avioane de luptă avansate, când președintele turc Recep Tayyip Erdogan ia măsuri fervente pentru a submina interesele de securitate fundamentale ale Statelor Unite, ale NATO și ale aliaților transatlantici. În primul rând, soluția propusă de Turcia pentru a aborda S-400 este un remediu insuficient pentru a se califica pentru și a primi o platformă strategică care să asigure avantajul competitiv al NATO împotriva adversarilor. La sfârșitul lunii august, oficialii turci au prezentat omologilor lor americani un plan de a depozita permanent sistemele S-400 cumpărate de Turcia, dar nu și-au arătat dorința de a închide complet sau de a transfera sistemul sub supravegherea americană. Au mai exprimat dorința de a-l vinde Indiei sau Pakistanului dar este nevoie de acordul Rusiei.

Agreează Turcia valorile care definesc NATO?

O întrebare revine ca un laitmotiv: crede Turcia cu adevărat în valorile care definesc NATO? La începutul lunii septembrie 2024, președintele Erdogan și-a anunțat decizia de a aplica pentru a se alătura mișcării BRICS+. Erdogan și-a reiterat de asemenea dorința ca Turcia să devină membră a Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO). Ambele organizații sunt doar antitezele instituțiilor economice și de securitate occidentale din care Turcia este membră și sunt dedicate subminării ordinii bazate pe reguli a lumii libere. Cel mai recent, Erdogan a acordat un interviu în marginea Adunării Generale a Națiunilor Unite, în care s-a lăudat cu extinderea relațiilor Ankarei cu Rusia și a sugerat că Ankara se opune candidatului Ucraina la aderarea la NATO. Chestia cu Ucraina o fi fost văzută în ideea venirii lui Trump la Casa Albă? Nu știm, doar bănuim ca răspunsul este da. Nu este un ”salt în gol” dacă presupunem că Turcia intenționează să joace un rol de ”spoiler” în orice încercare a Ucrainei de a adera la NATO, așa cum a făcut-o cu Finlanda și Suedia între 2022 și 2023.

Cum este relația Turcia-Israel?

O problemă spinoasă pe agenda relației Turcia cu SUA este poziția Ankarei  față de Tel Aviv. Poziția întărită anti-israeliană a Ankarei face ca relația Turciei cu Washingtonul să fie una controversată. Pe 12 iulie, la summitul NATO de la Washington, Turcia a amenințat că va lua măsuri pentru a exclude Israelul de la orice cooperare cu NATO. Președintele Erdogan a spus că „până când se va stabili o pace globală și durabilă în Palestina, încercările de cooperare cu Israelul în cadrul NATO nu vor fi aprobate de Turcia”. Amenințările la adresa Israelului care provin de la Ankara nu sunt doar retorice.

Viziunea islamistă asupra lumii a lui Erdogan, profund antisemită și anti-israeliană, marchează acțiunile țării sale. Turcia este singura țară din NATO care susține cauza Hamas, care este desemnată ca organizație teroristă în conformitate cu legile SUA, UE și Canadei. Din 7 octombrie 2023, Erdogan și-a intensificat furnizarea de sprijin diplomatic, logistic și poate(!?) chiar militar pentru Hamas. La 21 iulie 2024, serviciul de securitate internă al Israelului, Shin Bet, a dejucat un atac terorist al Hamas orchestrat din Turcia. Shin Bet a capturat cinci teroriști care au atestat pregătirea militară, armamentul și banii pe care le-au achiziționat în Turcia. Securitatea israeliană a interceptat în mod repetat arme și precursori explozivi proveniți din Turcia cu care contrabandiștii încercau să intre în Gaza.

Post Scriptum: Nu știu care va fi decizia cabinetului Trump dar soluțiile le numeri pe degetele de la o mână. Washingtonul a autorizat deja vânzarea de noi avioane de luptă F-16 către Ankara în ianuarie 2024, pentru a se asigura că Forțele Aeriene Turce își pot menține pregătirea ca aliat al NATO. Este mult prea devreme pentru a începe discuțiile despre modalități în care Ankara poate fi echipată cu F-35 – chiar dacă scoate S-400-urile din inventarul său militar.

O astfel de conversație poate începe doar odată ce se stabilește o relație de încredere cu Turcia. Viitorul parteneriatului de apărare SUA-Turcia rămâne incert, cu potențiale ramificații pentru NATO și peisajul mai larg de securitate internațională. Sistemul S-400 nu este interoperabil cu arhitectura de apărare a NATO și există temeri că desfășurarea S-400 alături de mijloacele militare ale NATO ar putea compromite date sensibile, în special cele ale avionului de luptă F-35. Washingtonul a susținut că radarul S-400 ar putea învăța să detecteze și să urmărească F-35, subminând capacitățile ascunse ale avionului și compromițând securitatea NATO. Îndepărtarea  Turciei din programul F-35 a marcat o schimbare semnificativă în relațiile de apărare dintre SUA și Turcia. Pe lângă suspendarea Turciei din programul F-35, SUA au impus în mod oficial sancțiuni în decembrie 2020 în conformitate cu Actul Countering America’s Adversaries Through Sanctions (CAATSA), care vizează agenția de achiziții pentru apărare de la Ankara.

Ca urmare a acestor sancțiuni Turciei nu numai că i s-a refuzat accesul la aeronava F-35, dar și-a pierdut și poziția de producător de componente cheie în program. Companiile turcești anticipau afaceri de până la 12 miliarde de dolari din programul F-35, iar pierderea acestor venituri a avut un impact notabil asupra industriei de apărare din Turcia. Actul de echilibru al Turciei între Est și Vest, creșterea industriei sale independente de apărare și schimbările geopolitice din Orientul Mijlociu și Eurasia fac situația complexă și multifațetată. În timp ce ambele țări recunosc importanța menținerii alianței lor strategice, găsirea unei soluții la problema S-400 rămâne o chestiune delicată care va modela viitorul securității regionale și al coeziunii NATO. Suntem acum înapoi la punctul ”unu” din agenda relațiilor lor bilaterale: administrația Biden pare hotărâtă să găsească orice modalitate de a aduce Turcia înapoi în programul F-35.

Lumea a aflat acest lucru la începutul anului 2024, când secretarul de stat adjunct, interimar, al SUA, Victoria Nuland, a declarat: „Dacă am putea trece peste această problemă S-400, pe care am dori să o facem, SUA ar fi încântați să readucă Turcia înapoi în familia F-35.” Noile dezvăluiri indică acum că înalți oficiali ai administrației Biden au vizitat Turcia, s-au întâlnit cu oficiali Erdogan pentru a vedea cum poate fi adusă Turcia înapoi în programul F-35. Negocierile s-au concentrat pe a cere Turciei să-și plaseze inventarul S-400 în partea americană a bazei aeriene Incirlik – o bază aeriană NATO situată în regiunea de sud-est a Turciei. Deși potențialul ca SUA să câștige controlul asupra S-400 rusești pe care le deține Turcia este de înțeles, este puțin probabil să se întâmple, deoarece Turcia ar oferi în mod deschis hardware-ul său militar rusesc Statelor Unite, ceea ce ar permite SUA să studieze platforma, să-i găsească punctele slabe și să le distribuie aliaților. Putin nu ar fi mulțumit de acest lucru și, probabil, ar lua măsuri punitive împotriva Turciei.

Acest fapt nu este numai o dilemă, pentru un aliat precum Turcia, ea ar trebui văzut ca o problemă serioasă. De ce un aliat NATO și un partener strategic al Statelor Unite ar trebui să-și facă griji că va deranja Moscova? Dar readucerea  în programul F-35 nu ar însemna doar Turcia înapoi în „familia” occidentală, ci ar ajuta-o să devină un concurent pentru industriile de apărare ale aliaților săi și ar încuraja „independența” acesteia în politica externă. Mă refer aici la solicitarea Ankarei pentru motoarele GE Aerospace- pe care le-a solicitat recent – ​​astfel încât să poată face ingineria inversă a tehnologiei americane și să propulseze dezvoltarea propriilor avioane de luptă. Predarea către americani a S-400 ar fi cheia readmiteri Turciei în programul F-35? Nu. Acest pas trebuie urmat de măsuri serioase pentru a pune capăt tuturor aspirațiilor sale de a se alătura BRICS și SCO (Organizației de Cooperare de la Shanghai).

Nu este permis ca Turcia să se alăture unei alianțe de securitate cu Rusia, Iran și China în timp ce este invitată din nou în programul F-35. Turcia trebuie să creeze o punte de încredere cu Aliații. Stabilirea încrederii nu poate fi realizată peste noapte după o serie de pași scurți. Turcia trebuie, de asemenea, să depună eforturi pentru a se distanța de economia Rusiei în timpul războiului din Ucraina. Trezoreria SUA a sancționat deja zeci de companii și persoane turcești care îl susțin pe Putin și acest lucru trebuie să se încheie. Turcia trebuie să meargă din nou pe o cale serioasă pentru aderarea la Uniunea Europeană. Turcia trebuie să demonstreze un istoric verificabil de a nu antagoniza alți membri NATO precum Grecia și țările UE precum Cipru.

Trebuie să-și ceară scuze pentru mulți ani de susținere a rețelelor teroriste jihadiste din regiune, începând cu Hamas, dar și Frații Musulmani și miliții jihadiste precum ISIS din interiorul Siriei și Irakului. Astfel de entități, care au birouri și personal în interiorul Turciei, trebuie desființate, operatorii săi extrădați în țările relevante pentru a fi judecați. Ankara trebuie să dezvăluie și să renunțe la toate modurile în care sprijină astfel de entități.

Sunt atât de multe probleme de rezolvat încât cred ca întreg mandatul lui Trump ar putea fi luat în considerare. Toate discuțiile despre achiziționarea de către Turcia a articolelor de apărare din SUA trebuie să înceapă cu Ankara care trebuie să respecte atât litera, cât și spiritul Legii de combatere a adversarilor americani prin sancțiuni (CAATSA).  După invazia Ucrainei în 2022, relațiile dintre SUA și Turcia au cunoscut o oarecare creștere, în special în ceea ce este datorat extinderi NATO. Ca parte a acestor legături reînnoite, SUA au aprobat un acord pentru vânzarea de noi avioane F-16 Turciei și modernizarea a aproximativ 80 de aeronave existente. În timp ce acordul a trecut prin Congres, aprobările finale sunt încă în așteptare.