America, în stare de șoc. Atac cu bombă chiar în ziua de Crăciun: „Credem că a fost un act intenţionat”

America este în stare de șoc. Un atac cu bombă s-a produs chiar în ziua de Crăciun, într-un oraș important din Statele Unite. Panica și teama s-au instalat printre oameni. Și autoritățile au reacționat imediat. Din primele informații, ar fi fost un act intenționat.

Probleme imense în Statele Unite ale Americii, chiar în ziua Crăciunului. O explozie puternică s-a produs vineri în centrul oraşului Nashville din statul american Tennessee, iar poliţia a transmis că pare a fi vorba de un act “deliberat”.

Atac cu bombă în America

“Explozia a fost puternică. Poliţia locală şi poliţia federală au deschis o amplă anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nashville, Don Aaron, potrivit Agerpres. “Credem că explozia a fost un act intenţionat”, a adăugat el.

Faţadele mai multor clădiri din apropiere au fost distruse de explozie, care aparent a provenit de la un vehicul. O altă maşină pare să fi fost de asemenea distrusă. Deflagraţia a fost resimţită pe o distanţă de câţiva kilometri.

Deflagrație uriașă

Cel puţin trei persoane au fost rănite uşor şi transportate la spital, conform pompierilor citaţi de media. Explozia s-a produs în nordul zonei centrale a oraşului, în apropiere de turnul AT&T, o clădire emblematică din capitala muzicii country şi supranumit ‘Batman Tower’ din cauza formei sale. Întregul cartier a fost înconjurat de forţe de ordine.